Sari direct la conținut

Atac terorist în Ierusalim. Trei persoane au fost ucise, iar mai multe au fost rănite

HotNews.ro
Atac armat în Ierusalim. Atacatorii au fost neutralizați, Foto: Menahem KAHANA / AFP / Profimedia
Atac armat în Ierusalim. Atacatorii au fost neutralizați, Foto: Menahem KAHANA / AFP / Profimedia

Trei persoane au fost ucise, iar mai multe au fost rănite într-un atac armat comis joi, la oră de vârf, la intrarea în Ierusalim, a anunțat serviciul de ambulanță Magen David Adom din Israel, conform The Times of Israel și Reuters.

UPDATE 13:25 Cel mai recent bilanț indică 13 persoane rănite în atacul din Ierusalim, scrie The Guardian. Un bilanț anterior era de șase răniți. Două spitale din zona Ierusalimului au confirmat că tratează răniții, cel puțin cinci persoane având răni grave.

Potrivit poliției, în jurul orei 7:40, doi palestinieni înarmați au coborât dintr-un vehicul pe strada Weizman, la intrarea principală din Ierusalim, și au deschis focul asupra oamenilor dintr-o stație de autobuz.

Poliția a spus că doi soldați care se aflau în afara serviciului și un civil înarmat din zonă au răspuns la foc, ucigându-i pe cei doi teroriști. Atacatorii au fost palestinieni din Ierusalimul de Est, potrivit poliției.

Filmările au arătat că teroriștii erau înarmați cu o pușcă de asalt M-16 și cu o armă de mână. La percheziția polițiștilor, în vehicul au fost găsite cantități mari de muniție.

Un număr mare de ambulanțe și de poliție au ajuns la fața locului, iar poliția a declarat că cercetează zona pentru a se asigura că nu există alți atacatori.

Ambasadorul SUA în Israel a condamnat atacul.

„Atac terorist detestabil în Ierusalim în această dimineață. Condamnăm fără echivoc o astfel de violență brutală”, a declarat ambasadorul Jack Lew.

Bilanțul inițial indica cel puțin un mort și opt răniți, conform Reuters.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro