Tăriceanu și-a anunțat colegii din ALDE că se retrage din cursa prezidențială -surse
Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a decis retragerea din cursa pentru prezidențiale, iar anunțul va fi făcut în ședința Biroului Politic Central, de la ora 16.00, au declarat surse politice pentru Mediafax. ALDE și Pro Romania discută susținerea lui Mircea Diaconu la președinție.
Potrivit surselor citate, liderul ALDE și-a anunțat colegii de intenția sa, iar un anunț oficial va fi făcut în ședința de luni. În acest context, spun reprezentanți ai partidului, ultimatumul dat PSD privind guvernarea și restructurarea guvernului este cu atât mai serios, deoarece nu mai există discuții cu privire la faptul că ALDE încearcă un șantaj pentru a obține susținerea liderului formațiunii la Cotroceni.
Aceleași surse politice au mai spus că, cel mai probabil, în ședința Biroului Politic Național de luni se va merge pe varianta unei alianțe cu Pro Romania. Totodată, cele două partide intenționează să îl susțină pe Mircea Diaconu, fost europarlamentar, la prezidențiale.
De altfel, Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI, că a fost chemat la discuții cu ALDE și Pro România, în vederea susținerii sale în cursa prezidențială. Actorul și-a anunțat duminică intenția de a candida. ”După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu și de faptul că mă duc acum la discuțiile astea, probabil că așa și va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înțeleg termenii și da, să negociez, dacă vreți sau să securizez termenii relației. (…) Statutul meu de independent rămâne foarte clar, obligatoriu, pentru că ăsta este, ăsta trebuie să fie al unui președinte”, a spus Diaconu.