Sari direct la conținut

SUA vor reînnoi derogările de la sancțiuni pentru cinci programe nucleare iraniene – Washington Post

HotNews.ro
Steven Mnuchin, Foto: Wikipedia
Steven Mnuchin, Foto: Wikipedia

Statele Unite vor anunța săptămâna aceasta reînnoirea derogărilor de la sancțiuni pentru cinci programe nucleare iraniene care permit Rusiei, Chinei și țărilor europene să continue cooperarea civilă nucleară cu Iranul, a informat Washington Post, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Președintele Donald Trump, într-o ședință din Biroul Oval de săptămâna trecută, a fost de acord cu secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, care a pledat pentru reînnoirea derogărilor de la sancţiuni în ciuda opoziţiei secretarului de stat Mike Pompeo și a consilierului de securitate națională John Bolton, a transmis Washington Post.

Mnuchin „a susținut în faţa lui Trump că, dacă sancțiunile nu vor fi ridicate din nou, așa cum prevede legea de 1 august, Statele Unite vor trebui să sancționeze firmele rusești, chineze și europene care sunt implicate în proiecte în Iran care au fost stabilite prin acordul nuclear cu marile puteri din 2015”, a anunţat Post, citând șase oficiali anonimi.

În luna mai, Pompeo a prelungit cinci din cele șapte derogări de la sancțiuni timp de 90 de zile. Derogările permit desfăşurarea activităţii uzinei nucleare Bushehr din Iran, a instalației de îmbogățire a uraniului Fordow, complexul nuclear Arak și a Reactorului de Cercetare din Teheran.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro