EUobserver: Planul UE pentru statul de drept: doi din trei nu e suficient

Lucruri de salutat sunt din belșug în noul plan de acțiune al Comisiei Europene privind statul de drept, publicat luna aceasta drept răspuns la o consultare. Dintre cele trei secțiuni ale lui – promovarea unei culturi a statului de drept, prevenire și aplicare -, celei dintâi este dificil să-i găsești vreo hibă. Însă celelalte două conțin lacune semnificative, potrivit Euobserver, citat de Rador.

În special, textul nici măcar nu discută cea mai presantă problemă cu care se confruntă UE: cum pot fi forțate să schimbe cursul guvernele care au violat statul de drept, în condițiile în care orice decizie necesită unanimitatea statelor membre.

Se vorbește mult despre realizarea unui proces de detensionare atunci când statele realizează ameliorări semnificative în privința statului de drept drept urmare a procedurii de Articol 7.

Se admite totodată necesitatea elaborării unor proceduri și orare mai clare în contextul procedurii, a disponibilității de implicare și a altor instituții UE din faza timpurie a procesului și de implicare a unor instituții non-UE odată ce procedura va fi fost inițiată.

Însă planul nu examinează măsuri concrete de luat atunci când un stat membru realizează doar puțin progres ori deloc, după cum este în prezent cazul Poloniei.

Polonia este supusă procedurii de Articol 7 din decembrie 2017 și nu a răspuns încă, în fapt, la recomandările Comisiei.

După cum clarifică încă de la începutul planului Comisia, obiectivul ei suprem este să evite consecințe drastice și să prevină problemele legate de statul de drept încă de la apariția lor.

Toate bune și frumoase. Însă istoria ne-a demonstrat deja că există situații în care e necesară impunerea sancțiunilor.

Comisia trebuie să se confrunte cu realitatea și să vină cu propuneri cu privire la cum se poate realiza acest lucru în absența unanimității obligatorii din Consiliul UE.

Secțiunea privind aplicarea nu este singura parte a planului în care fisurile sunt deja vizibile – ideile lui referitoare la prevenire conțin și ele un defect grav.

Comisia a avut dreptate să-și însușească propunerea de a înființa un proces special de monitorizare a statului de drept, dar din păcate mecanismul prevăzut de ea o va lăsa la rându-i ostatica statelor membre care regresează.

Monitorizarea – denumită Ciclu de Evaluare a Statului de Drept – va implica evaluări regulate ale situației statului de drept din fiecare țară UE, examinând chestiuni precum procesele de aplicare a legilor și independența instanțelor naționale.

„Noi alegem cine”

Ciclul se va folosi de munca altor organizații care deja monitorizează statul de drept, dar va include și un element nou de colectare de informații. Una dintre modalitățile prin care va face acest lucru va fi crearea unei rețele de puncte de contact naționale, iar această rețea va furniza informații, va face schimb de bune practici și va crea instrumente UE pentru statul de drept.

Totuși, calitatea acestei rețele va fi dată de calitatea membrilor ei, și, conform planului Comisiei, punctele naționale de contact vor fi desemnate de statele membre.

Dacă fie și un singur membru cu deficiențe în materie de stat de drept va desemna un punct de contact capturat politic, întreaga rețea ar putea deveni ineficientă.

Pentru a combate acest risc, Comisia ar trebui măcar să verifice potențialele puncte de contact.

Însă există o soluție și mai bună, propusă de mai multe părți interesate în cursul consultării (inclusiv Bingham Centre for the Rule of Law, din care fac parte și eu), dar respinsă din nefericire de Comisie

Noi am susținut că un organ independent constituit din experți, numiți pe bază de merit, ar trebui să evalueze statul de drept în țările membre.

Răspunsul Comisiei a fost acela că a desemna un organ extern pentru realizarea unei evaluări atât de importante, având în vedere și potențialele ei consecințe grave, ar încălca principiul „autorității și răspunderii instituțiilor”.

Însă el nu ține cont de beneficiile unui astfel de sistem, care, nu în ultimul rând, ar conferi independență procesului de evaluare.

Comisia pare totodată să nu priceapă că, în definitiv, organul de experți ar fi acolo pentru a o ajuta la luarea deciziilor, iar nu pentru a o substitui.

Din fericire, nu prea sunt multe de criticat în ultima secțiune a planului, care se apleacă asupra promovării unei culturi a statului de drept în Europa.

Creșterea conștientizării publice a statului de drept și a rolului său crucial în Europa, îndeosebi în legătură cu etosul încrederii reciproce al pieței interne, nu poate fi un lucru rău.

Coordonarea între instituțiile UE și instituțiile no-UE implicate în protecția și evaluarea statului de drept în Europa, cum sunt Consiliul Europei și OSCE; asigurarea de asistență societății civile, rețelelor judiciare și parlamentelor naționale europene; și chiar asigurarea respectării statului de drept de către partidele europene nu pot avea decât efecte pozitive pe termen scurt, mediu și lung. Dar, din nefericire, rămân acele lacune esențiale.

În cazul în care Comisia vrea să-și atingă obiectivul de a conserva și proteja statul de drept în UE, ea trebuie să se confrunte cu situația într-o manieră realistă și onestă – inclusiv în privința modalităților de abordare a statelor care nu sunt dispuse să joace după reguli.