Funeriu îi dă replica lui Andronescu: Legea educației din 2011 introduce sistemul de credite pentru studenți / Ghinionul lor e că politruci ofiliți îi guvernează din 2012 încoace
Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, o contrazice pe Ecaterina Andronescu care într-o declarație pentru HotNews a spus că vrea să relanseze un proiect privind creditele pentru finanțarea studiilor superioare, care n-a mai fost luat în considerare din 2009 încoace. Fostul ministru al Educației arată că în legea educației din 2011 a fost introdus sistemul de credite pentru studenți.
”Ca de obicei, politrucul de doi bani, care acum e cvadriministru, minte cum respiră: art. 204 din Legea 1/2011, aprobată în mandatul meu, reglementează un cadru bun și favorabil pentru creditele studenților. Ghinionul studenților e că PSD și politruci ofiliți îi guvernează din 2012 încoace”, a spus Daniel Funeriu după ce a văzut ce a declarat Ecaterina Andronescu.
Într-o intervenție pentru HotNews, aceasta a spus că încearcă să pună la punct un sistem de credite pentru studenți. ”Eu l-am mai pus la punct odată în 2009. Din păcate, n-a fost promovat și n-a avut mult succes. Acum îl repunem în funcțiune, că au trecut 10 ani din 2009, îl reașezăm și îi dăm drumul”, a spus Andronescu.
Ce spune actuala Lege a educației:
ART. 204
(1) Studenţii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de un sistem de împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, în condiţiile legislaţiei în vigoare, prin Agenţia de credite şi burse de studii. Împrumuturile pot acoperi taxele de studii şi costul vieţii pe perioada studiilor.
(2) Absolvenţii care vor practica profesia minimum 5 ani în mediul rural vor fi scutiţi de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de către stat, în cuantum de maximum 5.000 lei.
(3) Agenţia de credite şi burse de studii propune reglementări corespunzătoare în vederea acordării creditelor.