Elevii care au luat 10 la BAC, invitați la spectacolul de balet „Revolta”, dedicat Revoluției din ‘89
Cei 177 elevi care anul acesta au luat 10 pe linie la BAC sunt invitați la un spectacol de balet neoclasic, care marchează 30 de ani de la căderea regimului comunist. Spectacolul „Revolta” va avea loc pe 30 septembrie 2019, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului Național București.
Organizatorii, Asociația Nevoia de Educație, sunt de părere că tinerii care au rezultate foarte bune la învățătură merită să fie răsplătiți și că spectacolul „Revolta” ar putea fi privit și ca o altfel de oră de istorie.
„Am rezervat 177 de bilete la spectacolul Revolta pentru elevii care au luat 10 pe linie la Bacalaureat. Sunt tineri care au învățat foarte bine și pe care am fi onorați să îi avem în sală, printre spectatori. Acești tineri s-au născut în libertate și au știut să profite de deschiderea pe care o oferă o societate liberă. Dar și ei trebuie să știe că în România nu a fost întotdeauna așa, că tocmai am ieșit dintr-un regim cenușiu, închis, iar acest lucru s-a înfăptuit inclusiv prin sacrificiul celor care aveau vârsta lor în anul 1989. Spectacolul Revolta poate fi privit și ca o altfel de oră de istorie”, a declarat Mihai Cacoveanu, președintele Asociației Nevoia de Educație, organizatorul spectacolului „Revolta”, citat într-un comunicat de presă.
Spectacolul de balet neoclasic „Revolta” este un act artistic original care marchează împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din 1989, care a pus capăt unui regim închis, de opresiune, și a deschis calea spre o societate liberă. Autorii spectacolului sunt coregraful britanic Ross Freddie Ray, respectiv Mihai Mezei, maestru al Operei Naționale București.
Un rol important îi revine actorului Ion Caramitru, personaj central al evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist.
Prima parte a spectacolului, creată de Mihai Mezei, se numește „1984”, este inspirată din celebrul roman cu același nume al lui George Orwell. Coregrafia semnată de maestrul ONB oferă o imagine apăsătoare a sistemului totalitar, folosindu-se de un limbaj coregrafic complex, muzică variată și elemente tehnologice ale secolului XXI. Cea de a doua parte a spectacolului, în coregrafia lui Ross Freddie Ray, este un balet de tip narativ, care prezintă mai multe întâmplări semnificative ale Revoluției Române din Decembrie 1989.
Biletele se găsesc pe mystage.ro, la casa de bilete ale Teatrului Național București, pe iabilet.ro, în magazinele Flanco și în rețeaua de iabilet.ro/rețea.