Sari direct la conținut

ONU: Peste 1.000 de oameni au fost uciși în cursul conflictului din Libia în ultimele trei luni

HotNews.ro
Libia - harta, Foto: Google Maps
Libia - harta, Foto: Google Maps

Peste 1.000 de oameni au fost uciși în Libia în urma conflictului dintre milițiile rivale care a început în luna aprilie, a anunțat Organizația Națiunilor Unite, scrie Mediafax, citând Times of Israel.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat într-un comunicat că 1.048 de oameni au fost uciși de la începutul confruntărilor, inclusiv 106 civili. De asemenea, 5.558 au fost răniți, inclusiv 289 civili.

Forțele loiale lui Khalifa Hifter, un general al armatei libiene, au deschis o ofensivă la periferia capitalei Tripoli, confruntându-se cu milițiile afiliate guvernului recunoscut de Națiunile Unite.

Armata Națională din Libia, care este sub subordinea lui Hifter, este cea mai mare și mai bine organizată miliție din țară, care este susținută de Egipt, Emiratele Arabe Unite și Rusia. Dar se confruntă cu rezistența luptătorilor guvernamentali, sprijiniți de Turcia și Qatar.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro