VIDEO Arabia Saudită: Adolescentul arestat la 13 ani a scăpat de pedeapsa cu moartea
Murtaja Qureiris, băiatul în vârstă de 18 ani care a fost condamnat la pedeapsa cu moartea în Arabia Saudită, a fost scutit de execuție și condamnat la 12 ani de închisoare, scrie CNN.
Surse apropiate au declarat pentru CNN că Qureiris, care a fost arestat la vârsta de 13 ani de autoritățile din Arabia Saudită, ar putea fi eliberat până în 2022. Sentinţa lui Qureiris include şi timpul petrecut în închisoare, de la arestarea sa în 2014, pentru ultimii patru ani primind eliberare condiţionată. Astfel, el ar mai avea de petrecut doar trei ani în închisoare.
Qureiris a fost acuzat că l-a însoţit pe fratele său activist, Ali Qureiris, când acesta a mers cu motocicleta la o staţie de poliţie din oraşul saudit Awamiya şi ar fi aruncat cocktailuri Molotov în instituţie.
Arabia Saudită are una dintre cele mai înalte rate de execuție din lume și a fost frecvent criticată de grupurile de drepturi pentru executarea persoanelor care erau minori la momentul săvârșirii infracțiunilor.