Sari direct la conținut

Șapte cupluri gay au dat în judecată statul român la CEDO pentru recunoașterea relației de familie

HotNews.ro
Marsul Diversitatii, Foto: Hotnews
Marsul Diversitatii, Foto: Hotnews

Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, doi parteneri de același sex, au dat în judecată statul român în urma refuzului stării civile de a recunoaște relația de familie dintre ei. Alte 6 cupluri de același sex s-au alăturat demersului, întrucât legislația pentru reglementarea parteneriatului civil este blocată în parlament, arată un comunicat al Asociației Accept.

Cele șapte familii au primit din partea oficiilor de stare civilă un refuz argumentat în baza interdicțiilor din Codului Civil privind recunoașterea legală a relațiilor între persone de același sex. În baza acestui refuz, Asociația ACCEPT a chemat statul român în judecată, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a cere obligarea României la legiferarea parteneriatului civil în baza articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Amintim că senatorii jurişti au repins pe 12 martie, două proiecte care vizează parteneriatul civil, pe motiv că propunerile legislative „nu se justifică, soluţia juridică nu rezolvă nimic şi nu răspunde niciunei nevoi sociale”, potrivit senatorului PSD Şerban Nicolae.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a reacționat dur, spunând că este o încălcare a deciziei Curții Constituționale de către Comisia juridică a Senatului.

„Oricărui drept îi corespunde o obligație corelativă! O să votați, după ce România va fi condamnată la CEDO! Prevăd că vom ajunge în acel punct, așa cum s-a întâmplat în cazul Italiei și Greciei, care au reglementat parteneriatul civil dupuă o condamnare la CEDO”, a scris, pe Facebook, șeful CNCD.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro