Deputații au respins proiectul de lege care prevede maximum două mandate pentru rectori
Proiectul de lege privind limitarea mandatelor pentru rectori la maximum două a fost respins miercuri în plenul Camerei Deputaților. Proiectul mai prevede ca în procesul de alegere a unui rector, studenții să aibă o reprezentare de 25% din numărul total de electori. Proiectul va fi trimis pentru dezbatere la comisia de învățământ din Senat și apoi în plenul Senatului, acesta fiind camera decizională.
Din 242 de deputați prezenți, doar 42 au susținut inițiativa, 25 au votat contra, iar 174 s-au abținut, în ciuda raportului favorabil votat în unanimitate de toți parlamentarii Comisiei de Învățământ.
Unul dintre inițiatori, Cristina Iurișniți, deputat USR, susține că propunerea legislativă avea ca scop democratizarea și creșterea integrității și transparenței academice, dar votul din Camera Deputaților a arătat că interesul partidelor politice a fost ”de a susține cumulul de putere și feudalizarea din învățământul universitar”.
,,Ar fi interesant de văzut, câți dintre actualii rectori din România ar susține această inițiativă, având în vedere că majoritatea acestora au profitat de actuala prevedere care le permite să se autosuspende din funcție pentru a putea recandida. Mai mult decât atât, ar fi și mai elocvent să vedem câți dintre acești rectori sunt oameni politici, apropiați de vechile partide, care de foarte mulți ani feudalizează comunitățile academice din țară și încearcă să își consolideze puterea”, susține Cristina Iurișniți, deputat USR, într-un comunicat de presă.
Deputatul USR va depune și un proiect care va interzice atât directorilor de școli, cât și rectorilor din universități să dețină, pe perioada exercitării mandatului, funcții de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.
Respingenera propunerii din Camera Deputaților vine în contextul în care, săptămâna trecută, studenții solicitau Parlamentului României adoptarea în regim de urgenţă a amendamentului propus la Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale prin care se asigură participarea studenţilor în proporţie de 25% la alegerea rectorului.
Studenții solicită Parlamentului modificarea legii educației
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!