Moartea suspectă a prefectului de Kassel, un adversar declarat al extremismului de dreapta din Germania
În noaptea de sâmbătă spre duminică, prefectul de Kassel, Walter Lübcke, a fost găsit împușcat în cap. Trupul victimei a fost descoperit pe terasa casei sale, în jurul orei 00.30, de o rudă. Împușcătura a venit din imediata proximitate, după cum declară poliția locală. Deși nu există încă rezultate definitive ale anchetei criminalistice cu privire la circumstanțele faptei sau motivul acesteia, în mass-media germană au apărut speculații privitoare la un eventual motiv politic care să fi determinat decesul politicianului creștin-democrat.
Criminaliștii din landul Hessen au înființat o comisie specială pentru anchetă. Președinta LKA Hessen, Sabine Thurau, a fost extrem de reticentă în declarațiile făcute la conferința de presă de luni. „Nu există nicio altă fază într-o anchetă care să fie atât de definitorie pentru succesul acesteia ca faza directă, de după faptă”, a declarat ea.
„Ne este cunoscut faptul că există un puternic interes al mass-mediei, ceea ce e de înțeles. Însă e foarte importantă, acum, protejarea detaliilor pe care le cunoaștem deja, pentru a ancheta nestânjenit mai departe”, a adăugat ea, citată de stern.de.
Și totuși, șefa Biroului de Criminalistică din Hessen a menționat istoricul victimei, pe care se bazează speculațiile mediatice referitoare la o eventuală implicare a extremiștilor de dreapta. „Lübcke a fost, în trecut, victima unor dușmănii din spectrul de extremă dreaptă. Acest lucru nu trebuie însă să dea naștere unor speculații, deoarece acestea pot împiedica cercetările“, a precizat ea, adăugând că „ancheta se va desfășura în toate direcțiile“.
Lübcke avea 65 de ani și a fost vechi membru al CDU. Colegii din partid s-au arătat intrigați și dezolați de incident. Prim-ministrul landului Hessen, Volker Bouffier (CDU), l-a caracterizat pe Lübcke drept un „constructor de punți de legătură, cum numai el a putut fi”. Într-o declarație oficială a consiliului regional, s-a spus că autoritățile au fost „șocate și mișcate de moartea șefului lor, care era popular și extraordinar de abordabil”.
Înaintea mandatului său de prefect, în perioada 1999-2009, Lübcke a fost deputat CDU în parlamentul din Hessen. Numirea sa în fruntea Consiliului regional din Kassel a făcut-o ministrul de interne de atunci, Volker Bouffier (CDU). Lübcke voia să se pensioneze în martie, însă la cererea lui Bouffier și-a amânat pensionarea.
Primele conflicte ale lui Lübcke cu naționaliștii de la Pegida au avut loc în toamna anului 2015, când s-a organizat o adunare cetățenească, cu prilejul inaugurării unui centru primar de adăpostire a refugiaților.
El a spus că buna conviețuire în Germania se bazează și pe valorile creștine, cum ar fi ajutorarea oamenilor aflați în impas. „Cine nu promovează aceste valori, acela poate părăsi țara, dacă nu e de acord. Aceasta ține de libertatea oricărui german“, a declarat Lübcke, potrivit wikipedia.de.
Această declarație și altele asemănătoare i-au adus critici, injurii și cereri de demisie. Scriitorul populist de dreapta Akif Pirinçci l-a atacat la o demonstrație a Pegida din acel an, făcând referire și la „lagăre de concentrare care sunt, din păcate, pe moment nefuncționale“. Pentru aceste declarații, Pirinçci a fost condamnat de tribunalul din Dresda, pentru „incitarea poporului la ură “.
Walter Lübcke a primit multiple amenințări cu moartea. Pe un blog rasist apăruseră chiar comentarii în care se făcea publică adresa privată a politicianului creștin-democrat. În timpul din urmă, el se afla sub protecția poliției. Până în momentul de față, nu există indicii de sinucidere, după cum menționează Kölner Stadt Anzeiger din surse polițienești.