Sari direct la conținut

Iohannis, după ce Senatul a respins cererea DNA de anchetare a lui Tăriceanu: Un act de crasă sfidare a românilor / Parlamentarii PSD-ALDE, o rușine pentru țara lor

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Președintele Klaus Iohannis a afirmat luni, după ce Senatul a respins cererea DNA de anchetare a lui Tăriceanu, că „PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut” în jurul liderului ALDE pentru a-l scăpa de urmărirea penală.

„(…) votul dat astăzi în Senat reprezintă un act de crasă sfidare a românilor care și-au exprimat opțiunea clară la referendumul din 26 mai. La doar câteva zile după ce românii au sancționat explicit și dur politica PSD-ALDE de a pune instituțiile statului în slujba protejării politicienilor cu probleme penale, senatorii majorității se dezic de mandatul primit de la cetățeni”, a spus Iohannis, citat într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În opinia șefului statului, parlamentarii PSD-ALDE „se descalifică în fața propriilor cetățeni și dovedesc astfel că nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor”.

„România și-a reconfirmat pe 26 mai parcursul demn în rândul statelor cu democrații consolidate, în care nimeni nu este mai presus de lege. Respectarea acestui vot este obligatorie pentru toți parlamentarii, iar cei care refuză îi trădează practic pe cetățenii care i-au trimis în Parlamentul României să îi reprezinte, și nu să reprezinte interesele unor politicieni care trebuie să răspundă în fața legii”, adăugat el.

Acest vot arată și că PSD și ALDE „nu au niciun gând să se reformeze, dimpotrivă, continuă practica de blocare a justiției”.

Președintele Iohannis atenționează în acest comunicat parlamentarii majorității că se află „într-o gravă eroare dacă își imaginează că pot continua să calce în picioare valorile fundamentale ale democrației și statului de drept fără să suporte consecințele”.

„Cetățenii români nu mai tolerează acest comportament ilegitim, iar cei responsabili vor fi aspru sancționați la urne”, a mai spus Klaus Iohannis.

​După șapte luni de tergiversări, Senatul a respins luni, cu 71 de voturi împotrivă, cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Din decembrie anul trecut, Biroul permanent a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei solicitări, invocând că senatorii au nevoie de timp pentru studierea dosarului. Procurorii spun că Tăriceanu ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro