Sari direct la conținut

Comisia Europeană propune alocarea a 100 de milioane euro în plus pentru programele Erasmus+ și Orizont 2020

HotNews.ro
Erasmus+, Foto: europa.eu
Erasmus+, Foto: europa.eu

​Comisia Europeană a propus miercuri ca programele Erasmus+ și Orizont 2020 să primească 100 de milioane euro în plus pentru anul 2019. Propunerea a fost făcută în urma unui acord dintre Parlamentul European și Consiliu privind bugetul UE pentru 2019.

Din cele 100 de milioane euro suplimentare, 80 de milioane euro vor fi destinate sprijinirii cercetării în domeniul climei în cadrul programului Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al UE. Fondurile vor contribui la realizarea obiectivului ambițios de alocare a unui procent de 35 % din bugetul programului Orizont 2020 pentru cercetarea în domeniul climei.

Restul de 20 de milioane euro vor sprijini programul UE pentru educație, formare, tineret și sport în Europa, Erasmus+. Aceste fonduri suplimentare vor contribui, de asemenea, la crearea de universități europene, o nouă inițiativă a UE care va constitui o piatră de temelie a spațiului european al educației până în 2025. Până în 2021, UE își propune să înființeze 12 universități europene care să le permită studenților să obțină o diplomă prin combinarea studiilor în mai multe țări ale UE, contribuind astfel la competitivitatea internațională a universităților europene în UE și în întreaga lume.

„În decembrie, instituțiile UE au convenit să majoreze bugetul pentru cercetare și pentru mobilitatea studenților de îndată ce vom dispune de mijloace suficiente. Se adaugă astfel în prezent 100 de milioane EUR la suma care era deja prevăzută. Este o veste extraordinară pentru cercetătorii și studenții din Europa, întrucât aceștia vor putea să beneficieze de mai mult sprijin din partea UE pentru proiectele lor”, a declarat Günther H. Oettinger, comisarul european pentru buget și resurse umane.

Propunerea Comisiei necesită aprobarea Parlamentului European și a Consiliului.

Pe 4 decembrie 2018, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord, cu sprijinul Comisiei, cu privire la bugetul UE pentru 2019. Ca parte a acestui acord, s-a decis să se adauge o sumă suplimentară de 100 de milioane EUR la programele emblematice ale UE Orizont 2020 și Erasmus+ în primăvara anului 2019, de îndată ce va fi posibil să se reprogrameze fondurile necheltuite din anii precedenți. Comisia prezintă astăzi, 15 mai, o propunere pentru punerea în practică a respectivului acord. După majorarea cu 100 de milioane EUR propusă astăzi, bugetul total pentru cercetare și pentru mobilitatea studenților în 2019 va ajunge la o sumă cumulată de 15,2 miliarde EUR.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro