Redefiniri paradigmatice la Kiev. Cine scrie muzica pentru dansul lui Zelenski?

Alegerea lui Volodimir Zelenski în calitate de președinte al Ucrainei, în urma scrutinului de ieri, cu un uriaș suport popular (cca 73% din voturile valabil exprimate în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin), redefinește paradigmatic situația geopolitică de la estul României.

Președintele Zelenski a primit ieri un mandat reprezentativ din partea unei uriașe majorități a Ucrainei care dorește schimbarea sistemului, iar puterea acestuia este legitimitată prin nivelul ridicat de susținere și coeziunea internă care a generat acest larg suport popular. Pe de altă parte, președintele Zelenski a primit un mandat imperativ din partea a 73% din electorii de ieri, care vor schimbări rapide și radicale, o trans-figurare paradigmatică a țării.

În momentul de față, pare greu de devoalat profilul viitorului președinte al Ucrainei, deși, printr-un proiect analitic de monitorizare mass-media a campaniei sale, unic în România prin amplitudine și impact, efectuat în ultimele luni de Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” (“Ucraina – oglinzi electorale”), un posibil profil politic al lui Volodimi Zelenski s-a conturat deja.

Acesta se afișează, prioritar, ca un candidat pro-european cosmopolit, versat și versatil, cu replici din culise pentru orice rol (gestionează o retorică pro-UE și PRO-NATO – cu nuanțe ce pot fi toxice / desfășurarea unui referendum privind aderarea la NATO; se pronunță pentru continuarea cursului pro-european și pro-atlantic al Ucrainei, dar deopotrivă și pentru re-startarea dialogului cu Rusia, în prezența prietenilor internaționali ai Ucrainei, cu modificarea/extinderea formatului actual de negociere a situației din Donbass etc).

În plan extern, Zelenski vorbește despre o Ucraină care să nu fie “sora mai mică a Rusiei” și nici o „țară europeană coruptă”. În plan intern, acesta mizează pe schimbarea sistemului, pe acțiuni radicale de combatere a corupției, pe redefinirea democrației interne (prin introducerea conceptului de “democrație populară”), pe schimbarea din temelii a sistemului, prioritar prin promovarea de figuri publice noi și imune la corupție, prin eradicarea corupției în instituțiile de stat și publice etc. Din toamnă, acesta ar putea avea în Rada Supremă și o majoritate parlamentară, care se va construi în jurul formațiunii sale politice, “Servitorul poporului / Sluga narodov”(aflată în momentul de față pe primul loc în sondaje). Cu două nuanțe: este important pentru viitorul președinte al Ucrainei să nu își erodeze rapid imaginea până atunci prin gesturi imprudente; este posibilă și organizarea de alegeri parlamentare anticipate, pe fondul unor posibile evoluții rapide ale vieții politice interne din Ucraina.

Profilul său politic, conturat sumar mai sus, exprimat plenar prin ambiguitateși impredictibilitate, se produce într-un context geopolitic exploziv. În acest context, este posibil ca alegerea sa în funcția de președinte să genereze cutremure geopolitice în regiune în următorii ani.

Este de așteptat ca mandatul noului lider ucrainean să genereze procese geopolitice de amplitudine, simultan cu reconfigurarea, chiar resetarea sistemului de putere de la Kiev.

În plan intern, agenda politică a lui Zelenski se anunță a fi una reformistă și radicală, cu accente pe care societatea ucraineană nu le va fi cunoscut până în prezent. Zelenski promite un fel de colaps al sistemului politic nășit de Kucima, care se va fi perpetuat, în modalități și forme sinonime, de la acesta la Iuscenko, de la Iuscenko la Ianukovici, de la Ianukovici la Poroșenko. Alegerea lui Zelenski poate reprezenta sfârșitul sistemului politic reprezentat de galeria de șefi de stat ai Ucrainei în ultimul sfert de veac (1994-2019), de la Kucima la Poroșenko: un sistem prioritar corupt, clientelar, pro-rusesc pe fond și pro-european în formă, fără elite pro-europene coerente, cu nuclee naționaliste și autohtoniste tolerate în ecuația puterii, cu un mixaj de poziționare externă unic în lume (zonă-tampon între lumi și civilizații, anexă geopolitică a Moscovei și – simultan – parte a Europei geografice și mentale, mixt cultural și identitar etc.) și cu neputințe organice de a-și clarifica ambiguitățile ontologice, atât în exterior (de aici valsul geopolitic între Moscova și Bruxelles), cât și în interior.

În interior, în pofida mandatului imperativ al electorilor săi, orice așteptare de tip paradigmatic ar fi supralicitată: alegerea lui Zelenski nu va schimba radical sistemul de putere ucrainean, ci va crea oportunități de redefinire a acestuia(prima de acest gen în ultimele trei decenii). În timp ce (foarte probabil) se vor adopta măsuri de transparentizare a purității actului de decizie și totodată a punității penale împotriva clanurilor politico-financiare care s-au folosit de războiul din Crimeea și Donbass pentru a secătui resursele țării, este de așteptat, simultan, ca mecanismele de coagulare a noilor elite politico-financiare și a capacității acestora de a exploata în interes personal și colectiv resursele naționale să se pervertească, să se rafineze, să își creeze noi eroi și noi epici.

Agenda de așteptări care l-a propulsat pe Zelenski în fruntea piramidei decizionale depășește capacitatea unui președinte în sens clasic – chiar și în condițiile actuale și viitoare ale sistemului politic de la Kiev; imaginea acestuia se va deteriora rapid, iar dezamăgirile populației vor fi pe măsura așteptărilor pre-electorale.

Dacă Zelenski va ști să gestioneze eficient prima perioadă a mandatului său (iunie – octombrie 2019), este posibil să amâne erodarea imaginii sale până după alegerile parlamentare (planificate a avea loc în octombrie 2019), caz în care va reuși să își consolideze puterea prin obținerea unei majorități parlamentare, care – foarte probabil – se va crea în jurul formațiunii sale politice, “Servitorul Poporului” / „Sluga Narodov” (această formațiune politică, de dată recentă, este un partid de lider, a cărui explozie este legată strict de ascensiunea liderului său, Volodimir Zelenski).

Deja ales, Zelenski riscă erodări rapide de imagine și sprijin.

Consultarea populară extinsă, pe care o are Zelenski în vedere prin recursul periodic la referendum, reprezintă o utopie absolută în condițiile actualului sistem politic ucrainean. Mecanismul referendumului nu funcționează, practic, în Ucraina, iar consultarea periodică a populației prin referendum este o amăgire care se va autodemasca rapid. Este extrem de probabil ca una dintre inițiativele legislative prioritare ale noului președinte să fie cea repetat promisă (proiect legislativ privind introducerea unei “democrații populare” în Ucraina), însă este greu de crezut că actuala majoritate din Radă, pro-Poroșenko, va tolera pasiv eforturile lui Zelenski de a-și subordona în plan politic Rada.

În perioada următoare, viitoarele bătălii politice se vor da (în siajul scrutinului prezidențial) în Rada Supremă.

Cel mai probabil, războiul dintre viitorul președinte și majoritatea pro-Poroșenko din Radă va genera alegeri parlamentare anticipate, mai ales în situația în care noul președinte nu va avea majoritatea necesară susținerii unui nou premier, iar actualul cabinet de miniștri va reprezenta o piatră de moară pentru ambițiile lui Zelenski. Populația Ucrainei vrea reforme rapid, vrea rapid noi figuri ale scenei politice, vrea schimbări imediate, nu mai vrea explicații științifice despre limite constituționale.

Noutatea paradigmatică va surveni, cu siguranță, în plan extern. Zelenski va aduce noutăți relevante în gestionarea negocierilor privind războiul din Donbass: reluarea dialogului și a relației bilaterale cu Rusia în plan politic, modificarea formatului de negociere și/prin extinderea acestuia (transformarea formatului actual, cu obiectivul tactic de consolidare a sprijinului internațional al Ucrainei). Cu siguranță, negocierile privind războiul din Donbass vor cunoaște evoluții spectaculoase față de înghețul fără viziune din ultimii ani. Care va fi prețul intern pe care îl va plăti Zelenski prin aceste evoluții? Va antagoniza electoratul dur/naționalist? Va genera un război intern în locul unuia cu Moscova? Va plăti electoral pentru soluții de pace care nu vor conveni marii majorități a populației țării?

O pace în Donbass va depinde de capacitatea comună și simultană a Moscovei și Kievului de a-și oferi reciproc concesii, de a-și negocia și concilia interesele. Procesul de pace va fi unul lung și dificil, cu puncte critice, acuze, sabotaje și șantaje, însă este obligatoriu pentru regiune. Este de preferat un proces complicat și dur de negociere în locul unei transnistrizări a conflictului din Donbass. Aș îndrăzni să cred că Moscova este dispusă la negocieri privind Donbassul și la soluții de compromis, însă în formate care să-i asigure în continuare controlul și influența asupra “lumii ruse” care trăiește compact în tot vestul său turbulent (Ucraina, R. Moldova etc.).

Este foarte posibil să îl vedem pe Zelenski în pelerinaje frecvente la Moscova, în căutare de soluții, precum o fac acum personaje politice episodice, chiar figurante, precum Dodon și socialiștii domniei-sale. Vladimir Vladimirovici exercită un miraj de necontestat pentru o parte a elitei politice din țări foste satelitare, precum Ucraina și R. Moldova și nu este deloc exclus ca, în spatele unei retorici anti-rusești, vehiculate parazitar de către Zelenski în ultimele luni, să se afle un lider zonal al unui nou fan-club putinist.

Ne putem imagina lesne ce capital de explozie are acest scenariu, într-o țară aflată în stare de război cu Rusia (țară numită stat-agresor în toate culoarele puterii administrative de la Kiev), cu mii de victime într-un război recent, cu tulburări ideologice frecvente, cu formațiuni ultranaționaliste și paramilitare implicate în structurile puterii, cu pusee anti-rusești care minează din temelii orice proiect de pace etc. Pacea externă va implica, în orice scenariu, explozii ale riscului unui război intern.

O a doua noutate o va reprezenta negocierea parcursului european și euroatlantic al Ucrainei. Cu siguranță, Zelenski va modifica actuala stare de fapt (pasivitate reciprocă, concubinaj de conveniență) în relația Kievului cu Bruxellesul. Bruxellesul nu va mai auzi la Kiev narative de obediență absolută. Viitoarele etape de apropiere de Europa vor fi negociate în plan extern cu Uniunea și în plan intern cu “poporul”, care va fi consultat mai des la diferitele praguri de decizie. În mod paradoxal, este posibil ca negocierea pragmatică a relației cu Bruxellesul să aducă mai multe reforme structurale în Ucraina decât angajamentele retorice fără substanță ale autorităților ucrainene și, prin efect, să accelereze parcursul european real al Ucrainei (care a fost atrofiat, în ultimii ani, prin ample mecanisme discursive de seducție ale Kievului).

Întregul mandat al noului președinte va sta sub semnul imprevizibilității. Este cert că în momentul de față noul președinte nu are fotografia exactă a nevoilor și soluțiilor pentru Ucraina. La fel de cert este riscul ca această fotografie să fie devoalată în laboratoarele Kremlinului sau în cercurile oligarhice periferice ostracizate în ultimii ani de regimul lui Poroșenko. Pentru o perioadă de câteva luni, noul președinte riscă să fie, fără să vrea, o marionetă a Kremlinului sau a cercurilor oligarhice interne. Echipa politică pe care a anunțat-o public cu doar câteva zile în urmă nu are anvergura unei elite de experți și nici resursele și capacitatea de a reseta rapid întregul sistem, iar Rusia are batalioane de agenți de influență în Ucraina apți să se infiltreze în osatura noii puteri.

Pentru comunitatea românească din Ucraina, candidatul preferat pare a fi fost, potrivit prognozelor anterioare, Volodimir Zelenski (cu un scor în zonele electorale ale comunității românești peste media națională), întrucât Petro Poroșenko a fost perceput prioritar în mediile acestei comunități ca fiind unul din vectorii politicii de limitare a drepturilor minorității etnice românești din această țară. Comunitatea românească are față de Zelenski aceleași așteptări pe care, în trecutul deloc îndepărtat, le va fi manifestat față de Ianukovici – promisiunea unui echilibru între obligațiile constituționale și drepturile minorității de a-și conserva identitatea națională, culturală, lingvistică etc.

Aceste așteptări vor revigora percepția unei enclave românești pro-ruse în vestul Ucrainei, percepție care funcționează în mod similar și pentru comunitatea maghiară din Transcarpatia. Pe de altă parte, suportul popular al lui Zelenski pe întreg teritoriul Ucrainei (mai puțin regiunea Lvov) poate estompa, pe o perioadă scurtă de timp, efectele acestei percepții.

Citește intreg articolul si comenteaza peContributors.ro