Sari direct la conținut

Orban: Nesimțirea PSD-ALDE în protejarea lui Tăriceanu este fără limite. Se urmărește prescrierea faptelor

HotNews.ro
Orban: Nesimțirea PSD-ALDE în protejarea lui Tăriceanu este fără limite. Se urmărește prescrierea faptelor

Liberalii cer din nou CSM să sesizeze Curtea Constituțională în privința tergivesării de către Senat a unui vot în cazul cererii DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

Nesimțirea PSD-ALDE în protejarea lui Tăriceanu este fără limite, iar pasivitatea președintelui CSM strigătoare la cer. Tăriceanu urmărește prescrierea faptelor de corupție. După 5 luni de tergiversare a solicitării privind începerea urmării penale în cazul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, senatorii PSD-ALDE din Comisia juridică au găsit de cuviință să obțină o nouă amânare prin boicotarea ședinței acestui for. Este incredibilă sfidarea pe care o manifestă acești indivizi, transformați în slugi ale infractorilor cocoțați la vârful statului, față de toți cetățenii cinstiți din această țară care finanțează prin munca lor funcționarea statului, implicit indemnizațiile pe care le obțin cei care se ascund în spatele imunității parlamentare”, a declarat, marți, liderul PNL, Ludovic Orban.

Comisia juridică a Senatului a suspendat ședința de marți din cauza lipsei de cvorum. Deși nu figura pe ordinea de zi, forul fi trebuit să dea un raport pe solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Următoarea întrunire ar putea fi miercuri.

„S-a întâmplat azi (marți – n.r.) ceea ce s-a întâmplat și ieri, când trebuia să votăm moțiunea împotriva ministrului Justiției, adică foarte multți colegi nu sunt în țară sau sunt antrenați în alte activități. Nu e niciun fel de explicație sofisticată, lucrurile sunt foarte simple. Sunt multe activități în același timp în această perioadă. Această decizie a fost amânată ca urmare a solicitării unor colegi de a studia acest dosar care are multe mii de file, nu e nimic neobișnuit în acest lucru”, a explicat Robert Cazanciuc, după suspendarea ședinței forului legislativ.

Acesta a adăugat că nu există un termen prevăzut de lege în care Comisia juridică să propună Senatului o anume solicitare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro