VIDEO Viorica Dăncilă, ping-pong pe tocuri cu șeful Poliției de Frontieră
Premierul Viorica Dăncilă a jucat ping-pong cu șeful Poliției de Frontieră, Adrian Popescu, la inaugurarea noului sediu al Poliției de Frontieră Isaccea. Încălțată în pantofi cu toc, Dăncilă a câștigat un schimb de mingi.
Alături de ministrul de Interne, Carmen Dan, și de ministrul Agriculturii, Petre Daea, premierul Viorica Dăncilă a participat luni la inaugurarea noului sediu al Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Isaccea al Gărzii de Coastă. În timpul vizitei, Viorica Dăncilă a jucat ping-pong cu șeful Poliției de Frontieră, Adrian Popescu. Încălțată în pantofi cu toc, Viorica Dăncilă a câştigat schimbul de mingi.
Primul care l-a provocat pe șeful Poliției de Frontieră la un meci de ping-pong a fost Petre Daea.
De asemenea, în vizita de luni din județul Tulcea, Viorica Dăncilă a inaugurat, alături de ministrul Agriculturii, Bursa de Peşte din Tulcea și a făcut o vizită la şantierul viitorului pod de peste Dunăre.