Sari direct la conținut

Arabia Saudită îi plătește pe copiii lui Khashoggi cu zeci de mii de dolari lunar

Salah Khashoggi si Mohammed bin Salman, Foto: SPA
Salah Khashoggi si Mohammed bin Salman, Foto: SPA

Copiii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi au primit case de milioane de dolari și sunt plătiți cu mii de dolari pe lună de către autoritățile din Arabia Saudită, scrie The Guardian, care citează Washington Post.

Khashoggi – un contributor al The Washington Post și un critic al guvernului saudit – a fost ucis și dezmembrat în clădirea consulatului saudit din Istanbul de către o echipă de 15 agenți trimis de Riad. Trupul său nu a fost găsit.

Plățile către cei patru copii – două fiice și doi fii – „fac parte dintr-un efort al Arabiei Saudite de a ajunge la un aranjament pe termen lung cu membrii familiei jurnalistului, care vizează, parțial, ca aceștia să continue să fie reținuți în declarațiile lor publice”, spune The Washington Post.

Cei patru au primit, de asemenea, case, situate în orașul port Jeddah, în valoare de până la 4 milioane de dolari.

Salah, cel mai mare dintre copii, intenționează să continue să trăiască în regat, în timp ce ceilalți, care locuiesc în Statele Unite, urmează să vândă casele primite.

În plus față de aceste proprietăți, copiii primesc 10.000 $ sau mai mult pe lună și ar putea primi, de asemenea, sume de până la zeci de milioane de dolari fiecare, potrivit raportului.

Arabia Saudită a spus inițial că nu a știut nimic legat de soarta lui Khashoggi, dar mai târziu, pe fondul scandalului internațional a dat vina pe agenți ai serviciilor secrete care nu ar fi acționat însă la ordinul Casei Regale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro