Utilizarea oficială a limbii române, în loc de limba „moldovenească”, în Ucraina e la un stadiu incipient: Ce scrie de fapt în actul adoptat la Kiev / Reacția Ministerului Educației din Ucraina
Utilizarea limbii române ca limbă oficială a minorității române din Ucraina, în locul așa-zisei „limbi moldovenești” este abia la un stadiu incipient de implementare, în ciuda anunțului făcut luna trecută la Kiev de premierul Marcel Ciolacu. Hotărârea Guvernului Shmyhal, consultată de HotNews.ro, solicita o analiză a legislației și „propuneri privind utilizarea termenului „limba română” în locul termenului „limba moldovenească” în Ucraina.”
- UPDATE (21:16) Ministerul Educației din Ucraina a reacționat joi seara precizând că se lucrează la alinierea legislației și că a oprit astăzi tipărirea manualelor care au apărut înainte de adoptarea deciziei de a nu utiliza conceptul de „limba moldovenească”.
În data de 18 octombrie 2023, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că autorităţile de la Kiev au decis recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.
- „Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română, nu limba moldovenească”, a declarat, în data de 18 octombrie, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu.
Acesta a afirmat că „a existat o şedinţă de guvern în cadrul şedinţei comune între România şi Ucraina şi decizia Guvernului de la Kiev a fost că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română”.
Ce conține de fapt hotărârea de Guvern de la Kiev: Textul integral transmis de Guvernul României
La solicitarea HotNews.ro, Guvernul României a transmis textul Hotârârii cu privire la măsurile de asigurare a punerii în aplicare a deciziei Republicii Moldova privind recunoașterea limbii române ca limbă de stat
Redăm mai jos textul integral al acesteia:
- „Ținând cont de adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 16 martie 2023 a Legii de înlocuire a termenului „limba moldovenească” cu „limba română” în toate actele normative ale țării, în special la articolul 13 „Limba de stat, funcționarea altor limbi” din Constituția Republicii Moldova, autorităților executive ale Ucrainei în relațiile cu Republica Moldova, de a folosi doar termenul „limba română”.
- De a recomanda organelor de stat ale Ucrainei să respecte prezenta decizie în toate activitățile. Ministerul Afacerilor Externe să asigure, în limita competențelor sale, coordonarea autorităților pentru a asigura punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
- Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Ministerul Educației, Ministerul Culturii și Politicii Informaționale, Ministerul Justiției și Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință, să efectueze o analiză a legislației ucrainene și să înainteze Cabinetului de Miniștri propuneri privind utilizarea termenului „limba română” în locul termenului „limba moldovenească” în Ucraina.”, a precizat pentru HotNews.ro Guvernul României.
În precizările transmise HotNews.ro, Guvernul mai spune că:
- „Autoritățile statului român au așteptarea legitimă ca autoritățile ucrainene să parcurgă cât mai rapid toți pașii administrativi necesari astfel încât să fie transpus în practică angajamentul asumat, care consfințește inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”.”
Despre conținutul acestei Hotărâri de Guvern adoptate la Kiev în data de 18 octombrie a scris astăzi și Libertatea.ro.
Ministerul de externe al României a mai precizat pentru Libertatea că „va urmări cu atenție implementarea acestei Hotărâri de Guvern, în toate regiunile din Ucraina. Vom solicita respectarea deciziei la nivel central, regional și local”.
Reacția Ministerului Educației din Ucraina
În urma apariției acestor informații, Ministerul Educației din Ucraina a transmis joi seara următoarele precizări:
- „Guvernul Ucrainei a adoptat o decizie privind utilizarea conceptului de „limba română” în loc de „limba moldovenească” în Ucraina.
- În prezent, se lucrează la alinierea legislației ucrainene în vigoare cu această decizie, ceea ce include multe acte normative interne.
- De asemenea, subliniem că toate actele ulterioare ale Guvernului vor fi adoptate ținând cont de aceste acorduri. Și toți funcționarii publici care vor încălca decizia Guvernului vor suporta responsabilitate disciplinară.
- Faptele menționate în mass-media despre manualele tipărite se referă la exemplarele aprobate pentru tipar în luna mai a acestui an. Majoritatea acestor manuale au fost tipărite vara, înainte de adoptarea deciziei de a nu utiliza conceptul de „limba moldovenească”.
- Astăzi, Ministerul Educației și Științei din Ucraina a oprit orice tipărire suplimentară a acestor manuale.
- De asemenea, se dezvoltă un mecanism pentru înlocuirea exemplarelor tipărite anterior cu manuale în limba română.”, se arată în comunicatul Ministerului Educației din Ucraina.
Ciolacu, după ce a văzut știrea cu manualele în „limba moldovenească”: „M-am umplut de nervi, am adormit pe la 1:30”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că, potrivit înţelegerilor convenite cu autorităţile de la Kiev, Ucraina a recunoscut limba română ca limbă oficială a minorităţii române pe teritoriul său, adăugând că implementarea totală a deciziilor în acest sens este îngreunată, momentan, de faptul că ţara vecină este în război.
El a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre faptul că în Ucraina au apărut manuale şcolare în limba moldovenească, în condiţiile în care, anterior, a existat un anunţ oficial, după şedinţa comună a guvernelor român şi ucrainean de la Kiev, din luna octombrie, potrivit căruia se renunţă la limba moldovenească şi este recunoscută limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.
Precizările lui Ciolacu au venit tot după un articol din Libertatea, care a publicat coperțile manualelor de „limba și literatura moldovenească” care vor intra în vigoare din toamna lui 2024.
Explicațiile MAE cu privire la aceste manuale au fost că „potrivit informațiilor disponibile, acestea au fost comandate anterior începerii anului școlar 2023-2024 și, implicit, anterior ședinței comune a Guvernelor României și Ucrainei, din 18 octombrie 2023”.