Sari direct la conținut

Cum arată BAC-ul creativ al Ecaterinei Andronescu: „Un om care nu produce idei nu se poate ridica de la orizontală”

HotNews.ro
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres

Ministrul Educaţiei Naţionale propune în dezbatere publică introducerea a patru tipuri de Bacalaureat: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale de ştiinţe), Bac A2 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale socio-umaniste) şi Bac V (pentru absolvenţii programelor de studii liceale vocaţionale).

Pentru Bac de tip A1, A2 şi Vocaţional elevii vor trebui să susțină o probă de creativitate, cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini și atitudini. Această probă este o noutate pentru sistemul de învăţământ. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că această probă va integra de fapt mai multe discipline.

„Această probă este văzută ca o probă care integrează mai multe discipline şi care ne arată nouă dacă cel şcolit a înţeles ceea ce i s-a predat, a înţeles ceea ce a acumulat în cunoaştere şi poate să folosească această acumulare în practică”, a spus Ecaterina Andronescu.

Întrebată cine îi va pregăti pe elevi pentru noua probă, Ecaterina Andronescu a spus că profesorii de la diverse discipline.

„Eu cred că obligaţia noastră este să dezvoltăm un învăţământ creativ. Un om care nu produce idei, un om care nu este capabil să fie creativ în fiecare zi nu se poate ridica de la orizontală, metaforic vorbind. De aceea, eu cred că obligaţia învăţământului este să pună accent pe creativitatea elevului, să nu omoare creativitatea prin autoritate excesivă, să lase elevii să producă idei în clasă, să caute soluţii, chiar dacă nu întotdeauna soluţia cu care vine elevul este perfectă”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

Potrivit propunerilor ministerului, absolvenții de liceu vor putea să aleagă între un bacalaureat care să le permită accesul la universitate și unul profesional care să le permită continuarea studiilor la nivel post-liceal.

„Programele de formare profesională vor cuprinde studiile profesionale, acum generate de şcoala profesională, de trei ani de zile, care se finalizează cu o certificare a competenţelor şi, sigur, cu abilităţi de limba română corect vorbită şi scrisă, o limbă străină şi o probă practică. Ei pot beneficia, dacă se opresc doar la această rută de profesionalizare, de formare profesională continuă. Tot în programele de formare profesională am inclus şi studiile liceale, ceea ce acceptăm astăzi ca fiind licee tehnologice. Aceste studii se finalizează cu un Bac, pe care l-am numit ‘T’, de la tehnologic, şi cu un certificat de competenţe profesionale”, a spus ministrul.

Elevii de la profilul vocaţional vor da bacalaureatul vocaţional.

„Programele de studii liceale de ştiinţe, de patru ani toate, am încercat să le grupăm în trei categorii: cele vocaţionale, în care intră arta, muzica, sportul şi aşa mai departe, care se finalizează cu un Bac vocaţional, care cuprinde limba română, limba străină, o probă specifică domeniului şi o probă pentru toate studiile liceale de creativitate, cunoaştere, abilităţi, aptitudini şi atitudini. Nu cred că va fi foarte uşor de generat această probă, dar cred că este obligatorie. Ea ar avea un caracter de interdisciplinaritate”, a spus Andronescu.

Elevii de la profilul real şi profilul umanist vor susţine un bacalaureat de tip A1, respectiv A2.

„Celelalte două programe de studii liceale le-am numit programe de ştiinţe, care se finalizează cu un Bac de nivel A1, cu examene de română, limbă străină, matematică, la alegere una dintre disciplinele ştiinţifice şi, evident, cu această probă de creativitate, care integrează ceea ce a învăţat prin studiile liceale. Şi un Bac la care ajung cei care optează pentru programele de studii liceale socio-umaniste (Bac A2), cu accent pe disciplinele socio-umaniste: limba română, limbă străină, istorie, filosofie, logică, sociologie şi, evident, proba de creativitate”, a mai spus ministrul.

În continuarea studiilor, absolvenţii studiilor liceale vor putea opta pentru studii superioare, în funcţie de materiile aprofundate anterior.

„După ce s-a încheiat evaluarea prin examenul de Bacalaureat au dreptul spre studii universitare, oarecum, pre-condiţionate. Adică cel care are un Bac vocaţional se duce să facă studii universitare vocaţionale: muzică, Conservator, Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, universităţile de artă, pentru că ei au acumulări mult mai importante. Şi studii universitare socio-umaniste şi ştiinţe şi ştiinţe aplicate, pentru cei care au ales formula pe care altă dată o numeam învăţământ real”, a mai spus ministrul.

CONSULTĂ AICI PROPUNERILE MINISTERULUI EDUCAŢIEI.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro