Sari direct la conținut

Bucureștiul era în 2017 mai bogat decât Budapesta / Banatul și Transilvania, mai dezvoltate decât majoritatea Ungariei (Eurostat)

HotNews.ro
Sky Tower Panorama, Foto: Sky Tower
Sky Tower Panorama, Foto: Sky Tower

În 2017, Bucureștiul a fot mai bogat decât Budapesta, iar Banatul și Transilvania sunt mai dezvoltate decât multe regiuni din Ungaria, conform unui raport al Eurostat citat de Business Review.

Datele Eurostat arată că, în 2017, regiunea Vest a României a fost mai dezvoltată decât 6 din cele 8 regiuni din Ungaria – excepțiile fiind Budapesta și Nyugat Dunántúl.

În același timp, cele două regiuni transilvănene din România (Centru și Nord-Vest) sunt mai dezvoltate decât 5 din cele 8 provincii maghiare.

Unele regiuni din Romania pot fi considerate „dezvoltate” în comparație cu standardele internaționale.

Cu toate acestea, multe alte regiuni rămân în urmă și ar putea fi considerate sărace chiar și după standardele locale.

București este cea mai bogată zonă a țării, cu un PIB de 22.000 euro/locuitor în 2017, de peste două ori mai mare decât media națională de 9.600 euro. Astfel, regiunea este una foarte dezvoltată, datorită PIB-ului real pe cap de locuitor (standardul puterii de cumpărare – PPS) cu 44 de puncte procentuale peste media Uniunii Europene. Regiunea era puțin peste media UE încă din 2007, anul aderării României.

Budapesta avea în 2017 un PIB/per capita exprimat în standardul puterii de cumpărare de 41.900, în timp ce Bucureștiul are 43.200 PIB/per capita PPS.

În schimb, restul țării este sărac după standardele UE. Datele Eurostat arată că regiunea Nord-Est este cea mai săracă zonă din România și cea de-a cincea cea mai săracă regiune a UE.

Chiar dacă s-au mai înregistrat îmbunătățiri față de acum zece ani, în 2017 inegalitatea veniturilor diferitele regiuni din România a devenit o problemă din ce în ce mai mare, potrivit publicației citate. Până acum o strategie națională, reală, care să soluționeze diferențele regionale mari nu a apărut. Astfel, diferențele dintre zonele sărace și cele bogate au șanse să devină tot mai mari, potrivit experților.

Chiar dacă a trecut un deceniu de la aderare, România încă este a treia cea mai săracă națiune a UE, după Bulgaria și Croația.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro