Sari direct la conținut

VIDEO Armament Hamas descoperit pe fundul mării. Imagini publicate de Armata israeliană

HotNews.ro
Teroriștii Hamas au ucis oamenii care se aflau în case, Foto: Francisco Seco / AP / Profimedia
Teroriștii Hamas au ucis oamenii care se aflau în case, Foto: Francisco Seco / AP / Profimedia

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat luni imagini cu scafandri care recupereză de pe fundul mării, în apropierea Fâșiei Gaza, arme și muniție abandonate de teroriștii Hamas în timpul atacului lansat în 7 octombrie asupra Israelului, scrie The Times of Israel.

Conform IDF, în timpul atacurilor din 7 octombrie membrii forțelor navale ale Hamas au încercat să se infiltreze în Israel prin mare.

Forțele Marinei israeliene au reușit să ucidă zeci dintre ei, dejucând în mare parte atacul pe mare. Au existat și alte încercări ale grupului terorist de a trimite scafandri să se infiltreze în Israel în ultimele săptămâni, spune Armata israeliană.

Forțele unității de misiuni subacvatice a Marinei israeliene (YALTAM) au scanat fundul mării în ultimele zile, găsind arme de foc, muniție sau bărci gonflabile ale Hamas. Au fost găsite și centuri explozive, dar și o rachetă.

Armele au fost duse pe coastă, unde au fost distruse de unitatea de elită Yahalom, mai spune Armata israeliană.

În 7 octombrie, aproximativ 3.000 de membri Hamas şi ai altor grupări teroriste au trecut frontiera cu Israelul şi au atacat mai multe localități din sud, omorând peste 1.200 de oameni, majoritatea civili. Teroriştii au rupt gardul care înconjoară Fâşia Gaza şi au intrat în Israel cu mașini sau folosind parapante. Aproximativ 240 de oameni au fost luați ostatici și duși în Fâşia Gaza.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro