UPDATE Firea: Dragnea nu este nici regele României, nici patronul bugetului țării. Nu înțeleg de ce acceptăm cu toții ca un lider politic să împartă banii pe interese oculte
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a lansat joi un nou atac la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, legat de modul în care este împărțit bugetul către administrațiile locale. „Nu sunt banii domnului Dragnea, el nu este regele României și nici patronul bugetului țării”, a afirmat Gabriela Firea, nemulțumită că Primăriei Capitalei îi va fi tăiat din buget 25%, adică 180 de milioane de euro. La finalul discuțiilor din această dimineață de la Ministerul Finanțelor, Firea a spus că ministrul Teodorovici a fost inflexibil privind cerințele primarilor și că decizia era deja luată, iar întâlnirea cu edilii a fost „o regie pusă la cale de Dragnea și aplicată de Teodorovici”.
Gabriela Firea a făcut aceste declarații joi dimineață, înainte de noua rundă de discuții a primarilor cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, ea aducându-i noi acuzații liderului PSD, care, „din răzbunare”, ar fi decis împărțirea discreționară a banilor din buget și tăierea fondurilor către Primăria Capitalei.
„După patru ore de discuții, ieri, cu cifrele pe masă, nu am fost contrazisă nicio secundă – mi s-a spus că se recunoaște că de la Primăria Capitalei vor fi tăiate 180 de milioane de euro, adică 25% din buget, și că ar fi spre binele bucureștenilor că acești bani vor merge la primarii de sector. Le-am explicat domnilor Dragnea și Teodorovici ceea ce dânștii știu – că Primăria Capitalei achită facturile pentru toate serviciile publice din Capitală. Asta înseamnă că vor fi afectate transportul public, termoficarea, toate serviciile către bucureșteni”, a declarat Firea.
Ea a spus că nu înțelege de ce toată lumea acceptă ca Liviu Dragnea, care ar vrea să se răzbune pe ea „cu pixul în mână”, să stabilească bugetul și să decidă singur soarta românilor, încălcând astfel Constituția: „Este o ilegalitate ca un lider de partid să facă ce trebuie să își asume reprezentanții legali ai țării – adoptarea bugetului, care nu se împarte pe ochi frumoși sau pe interese oculte. Este o încălcare a Constituției, care la articolul 62 spune că bugetul țării este redactat de către Guvern și adoptat în Parlament de către aleșii cetățenilor
Firea l-a invitat pe liderul PSD să facă un referendum în Capitală, „ca să decidă bucureștenii cum vor fi cheltuiți banii”.
„Nu sunt banii domnului Dragnea. El nu este regele României și nici patronul bugetului României. Absolut toți primarii au spus că vor avea de suferit pentru că li s-a dat cu o mână și li s-a luat cu 3-4. Este o povară foarte mare pentru administrațiile locale faptul că sunt încărcate cu asistența socială. Domnul Dragnea știe, dar se face că nu vede”, a mai afirmat Firea.
Potrivit acesteia, primarii vor riposta față de tăierea banilor din buget folosind toate căile legele, inclusiv justiția.
Gabriela Firea a spus, după întâlnirea cu Teodorovici, care a durat aproximativ o oră, că a fost o simulare de dialog și că ministrul Finanțelor nu a ascultat niciun argument al primarilor, fiind pur și simplu neatent la explicațiile acestora.
„A fost foarte sigur pe sine că rămâne așa cum au stabilit, din nefericire, și anume să respecte decizia politică a domnului Dragnea de a pedepsi Primăria Capitalei pentru a se răzbuna pe mine”, a declarat Gabriela Firea,.
Ea a susținut că Teodorovici este pus la zid și îi este teamă că își va pierde funcția.
„Eu încerc să mai am un respect profesional pentru domnul Teodorovici, deși e pus și el la zid, probabil că ar fi remaniat dacă ar fi ascultat de argumentele legale și juridice. Este clar că este strict decizia domnului Dragnea, care a făcut acum ca și în cazul Ordonanței 13, pentru că dumnealui este autorul moral. El este cel care a întocmit bugetul, cu pixul pe hârtie și scrâșnind din dinți cu ură (…), doar că cei care semnează sunt reprezentanții ministerului de Finanțe, doamna primn-ministru (…) Domnul Teodorovici nu ne-a dat nicio explicație. Mi-a spus că <>. (…) Îi e teamă să nu fie schimbat de la Ministerul Finanțelor, iar personal îl înțeleg. S-a comportat ca un om care nu are ce să facă”, a mai susținut Firea.
Ea a mai spus că, mai mult, în discuțiile cu primarii a intervenit și un funcționar, „o doamnă care îl însoțea pe Teodorovici” și care „a avut obrăznicia” să o certe că elevii din București și Ilfov beneficiază de gratuitate pe transportul în comun.
Primarii marilor orașe, care reclamă că vor pierde fonduri importante de la buget, au avut mai multe întâlniri cu ministrul Finanțelor, cu premierul, dar și cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în încercarea de a-i convinge să nu transfere în sarcina primăriilor cheltuielile cu asistența socială.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, declarat, miercuri seară, la finalul a peste patru ore de discuții cu primarii nemulțumiți de banii pe care ar urma să îi primească de la buget administrațiile locale, că sunt asigurări de la Guvern că vor avea cel puțin bugetele de anul trecut, iar acolo unde nu vor putea fi acoperite cheltuielile, Guvernul va suplimenta sumele. Primarii au plecat tot nemulțumiți de la discuții, susținând că, dacă nu se va ține cont de cererile lor, cetățenii „vor plăti povara”, iar investițiile vor fi reduse.
Tot miercuri seară, Dragnea a anunțat că proiectul de buget ar urma să fie adoptat de Guvern vineri, după care va intra în procedură parlamentară.
Premierul Viorica Dăncilă susținea, duminică, că va face toate eforturile ca bugetul să fie adoptat marți de către Guvern. În această săptămână, însă, au avut loc întâlniri zilnice ale liderilor coaliției de guvernare pe tema bugetului, în condițiile nemulțumirilor primarilor față de sumele alocate administrațiilor locale.