Sari direct la conținut

Dan Lungu, despre scandalul din jurul premiului ”Mihai Eminescu”: Să soliciți câștigătorului să returneze suma doar pentru că nu poate fi prezent la ceremonie este imoral și jenant

HotNews.ro
Senatorul si scriitorul Dan Lungu, Foto: Hotnews
Senatorul si scriitorul Dan Lungu, Foto: Hotnews

Premiul „Mihai Eminescu” pe 2019 a fost acordat poetului de pe locul al doilea în voturile juriului, iar cei 7.500 de euro trimiși celui care câștigase inițial, fără să poată să ajungă la premiere, au fost ceruți înapoi de organizatori, care au spus că regulamentul cere prezența la ceremonie. ”Să soliciți câștigătorului, Constantin Abăluță, să returneze suma, doar pentru că laureatul nu poate fi prezent la ceremonie, este nu doar imoral și jenant, ci și de natură să decredibilizeze însuși premiul”, scrie scriitorul si senatorul Dan Lungu într-o scrisoare deschisă adresată primariei Botoșani.

”Stimate domnule primar al municipiului Botoșani, dragi consilieri locali, am hotărât să vă scriu, până lucrurile nu ajung în punctul în care nu mai pot fi salvate. Știm cu toții, Premiul „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia este cel mai important premiu de poezie din țară. Încă mai este, în pofida faptului că în ultimii ani scandalurile din jurul său s-au ținut lanț. Tocmai fiindcă are prestigiul pe care îl are, responsabilitatea dumneavoastră este de a face tot ce vă stă în putință pentru a-l proteja și a nu-l lăsa să cadă în ridicol, cum s-a întâmplat la ediția din acest an… Dați-mi voie să fiu vocea emoțiilor negative din lumea literară și să vă redirecționez o serie de întrebări la care, în numele transparenței care trebuie să însoțească cheltuirea oricărui ban public, trebuie răspundeți public:

  1. Există acest regulament care prevede criteriile și procedura de jurizare și acordare a premiului? Dacă da, de ce nu este public?

  2. În cazul în care există, acest regulament a fost aprobat de către Consiliul Local al municipiului Botoșani?

  3. În cazul în care există, regulamentul prevede explicit prezența fizică sau e posibilă prezența online, cum se întâmplă la multe alte festivaluri din lume?

  4. Din moment ce i-a fost virată suma de bani laureatului, înseamnă că există un proces verbal de jurizare, semnat de toți membrii juriului. Există vreo procedură care permite anularea unui astfel de proces verbal? Vă solicităm să îl faceți public, pentru a-l putea consulta.

  5. Câte voturi a primit domnul Constantin Abăluță? Unii spun că 5, alții că 7.

  6. Într-o emisiune la Radio România Cultural, unul dintre membrii juriului, profesorul Mircea Martin, a declarat că premiantul stabilit prin proces verbal e Constantin Abăluță și nu-și explică de ce a luat altcineva premiul. De către cine a fost luată decizia de a acorda premiul celui aflat pe locul doi? Există un document în acest sens? Dacă da, vă solicităm să îl faceți public.

  7. Decizia de a acorda premiul celui aflat pe locul doi a fost luată cu consimțământul membrilor juriului? Se poate face proba acestui consimțământ?

  8. Cine a luat decizia de a i se retrage banii domnului Constantin Abăluță, câștigătorul desemnat de juriu?

  9. Am înțeles că organizatorul este diferit de finanțator. Care sunt obligațiile asumate de organizator în fața finanțatorului în ceea ce privește imaginea publică a premiului și a evenimentului?

  10. În contextul în care am înțeles că nici membrii juriului nu au fost prezenți cu toții la decernare, vă rog să ne comunicați ce prevede regulamentul în privința obligativității prezenței acestora la ceremonia de decernare a premiului?”, scrie Dan Lungu

Istoric:

Premiul „Mihai Eminescu” pe 2019 a fost acordat poetului de pe locul al doilea în voturile juriului, iar cei 7.500 de euro trimiși celui care câștigase inițial, fără să poată să ajungă la premiere, au fost ceruți înapoi de organizatori, care au spus că regulamentul cere prezența la ceremonie, potrivit Mediafax.

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia a fost acordat, marți, poetului Liviu Ioan Stoiciu, într-o gală care a avut loc la Botoșani. Distincția, ajunsă la cea de-a 28-a ediție, este cel mai respectat premiu românesc dedicat întregii opere pentru poezie.

La scurt timp după ce s-au stins ecourile festivității, au apărut primele semne că nici în acest an acordarea premiului nu este ferită de controverse. Unul dintre poeții nominalizați, Constantin Abăluță, primise deja în cont cei 35.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro), banii ce se cuveneau câștigătorului, când organizatorii au constatat că regulamentul îi împiedică să acorde distincția unui autor care nu este prezent la ceremonie.

„Inițial am confirmat că voi merge, dar, din cauza unor probleme, le-am spus, marți dimineață, că nu voi putea să ajung la Botoșani. Cum banii erau deja trimiși în contul meu, a trebuit să merg la bancă să îi trimit înapoi”, a povestit Constantin Abăluță pentru Mediafax.

„Unii mi-au spus că am fost votat de patru membri ai juriului, alții, că ar fi fost cinci voturi pentru mine”, a mai spus poetul.

Juriul a fost condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu.

La rândul său, Gellu Dorian, care organizează încă de la prima ediție premiile de la Botoșani, a confirmat faptul că regulamentul prevede acordarea trofeului numai unui poet care poate participa la ceremonie, în cazul în care nu a fost vorba despre un vot în unanimitate din partea juriului.

„Domnul Abăluță nu a putut fi prezent la Botoșani și juriul a decis, potrivit regulamentului, că, dacă poetul care a fost decis de juriu în primă fază nu are unanimitate de voturi, premiul i s-a cuvenit următorului poet de pe listă și i s-a cuvenit lui Liviu Ioan Stoiciu, cum spune regulamentul. Toți cei șapte poeți nominalizați meritau premiul”, a explicat Gellu Dorian.

Anul acesta, pentru marele premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Matei Vişniec, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan şi Ioan Es. Pop.

Constantin Abăluţă s-a născut în 1938, în Bucureşti, unde a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Constantin Abăluţă se numără printre cei mai importanţi scriitori ai României. Pentru opera sa a primit diferite premii literare, printre care premiul Uniunii Scriitorilor (de trei ori) şi Prix de Poètes Francophone din partea Uniunii Artiştilor şi Scriitorilor Francezi S.P.A.F.

Liviu Ioan Stoiciu s-a născut în 1950, în județul Neamț și este poet, prozator și publicist asociat generației optzeci din literatura română. Primul său volum, „La fanion”, a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru 1980. În primele zile de după 1989 a condus Comitetul Provizoriu de Uniune Națională Vrancea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro