Un pacient care înjura, consuma alcool și arunca cu petarde în Sanatoriul TBC din Moroieni a fost "externat disciplinar"
Un pacient care înjura, consuma alcool și arunca cu petarde în saloanele Sanatoriul TBC din Moroieni, județul Dâmbovița, a fost „externat disciplinar” din cauza comportamentului său, relatează Mediafax.
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, a declarat că a fost luată măsura externării disciplinare în cazul pacientului deoarece “nu se mai putea tolera așa ceva”, pacientul având un comportament agresiv.
Bărbatul îi înjura pe ceilalți pacienți și cadrele medicale, a aruncat cu petarde în saloane și în camera asistentelor, dar consuma și alcool: “A fost externat disciplinar. Pacientul se comporta necivilizat. Nu se mai putea tolera așa ceva. Era frecvent în stare de ebrietate, nu știu de unde procura alcool. Se comporta neadecvat atât cu pacienții cât și cu cadrele medicale, cu agresivitate, înjura. A dat și cu petarde în saloanele pacienților, dar și în camera asistentelor”, a declarat Dumitrescu.
Acesta a mai precizat că pacientul respectiv, care locuiește în zona Titu, are internări repetate și s-a luat decizia să fie internat, din nou, doar în caz de urgență.