Suedia: Peste 300 de animale de companie se vor relaxa de Revelion la un hotel din Stockholm, departe de zgomotul artificiilor
Perioada sărbătorii de Anul Nou nu este una uşoară pentru animalele de companie sensibile la zgomotul pocnitorilor şi artificiilor, de aceea un hotel din capitala Suediei a creat o ofertă specială pentru ele, relatează Agerpres citând agenția DPA.
Peste trei sute de câini şi şase pisici îşi vor petrece noaptea dintre ani la Clarion Hotel Arlanda Airport din Stockholm pentru a scăpa de zgomotele puternice ale artificiilor, potrivit presei suedeze.
Hotelul oferă serviciul „câine fericit” începând din anul 2013 profitând de interdicţia privind utilizarea artificiilor în zona aeroportului Stockholm-Arlanda. Astfel, animalele se pot relaxa departe de zgomotele puternice de Revelion.
„Am fost primii din ţară care am venit cu această ofertă, exemplul nostru fiind urmat rapid de alţii”, a declarat directoarea executivă a hotelului, Pernilla Johansson, pentru cotidianul Upsala Nya Tidning.
„A început când un bărbat s-a cazat împreună cu câinele său, cu ocazia Revelionului din 2012. Ne-am dat seama că este o idee bună să îi invităm pe proprietarii de câini sensibili la zgomote”, a adăugat ea.
Personalul hotelului a amenajat un traseu de plimbare în jurul lacului Holmsjon din apropiere, iar la cazare proprietarii câinilor primesc un pachet de bun venit care conţine un os pentru patrupede.
Câinii nu au acces în restaurant, însă proprietarii au opţiunea de a lua masa în cameră, alături de animalele lor.
Unele etaje ale hotelului sunt rezervate pentru oaspeţii fără câini, iar zonele în care au stat animalele sunt curăţate temeinic după Revelion, a dat asigurări Johansson.