Cuba: Proiectul de constituție a fost aprobat de legislatori și se îndreaptă acum spre referendum
Legislatorii cubanezi au aprobat în unanimitate în cursul zilei de ieri proiectul revizuit al noii constituții a țării. Această nouă constituție va menține în vigoare sistemul socialist cu partidul unic, însă reflectă și schimbările socio-economice înregistrate de la căderea Uniunii Sovietice, relatează Reuters.
Proiectul noii constituții cuprinde 229 de articole și va înlocui constituția Cubei, scrisă în perioada Războiului Rece. Noua constituție va prezerva rolul fundamental ocupat de Partidul Comunist în Cuba și poziția dominantă a statului în economie, potrivit știrilor apărute în presa controlată de stat.
Nu au fost distribuite copii publicului momentan.
Cu toate acestea, documentul legistimează afacerile private care au înflorit în ultimul deceniu și recunoaște importanța investițiilor străine.
Noua constituție va impune o limită a mandatelor de președinte, după ce liderul revoluționar Fidel Castro și fratele său mai tânăr, Raul Castro, au condus țara vreme de aproape șase decenii. Noua constituție introduce și rolul de prim-ministru.
Forma curentă a proiectului se bazează pe o formă a constituției făcută publică în iulie, când sute de schimbări au fost propuse de cetățeni în cele trei luni de consultări publice care au urmat.
Constituția va fi votată prin referendum pe 24 februarie.