Sari direct la conținut

UPDATE Curtea Constituțională îi dă câștig de cauză lui Dăncilă în conflictul cu Iohannis pe tema remanierii / Președintele trebuie să emită decretele de revocare și să răspundă, în scris, propunerilor premierului de numire a noilor miniștri

HotNews.ro
Curtea Constitutionala a Romaniei, Foto: Agerpres
Curtea Constitutionala a Romaniei, Foto: Agerpres

​​Curtea Constituțională dă câștig de cauză premierului în conflictul cu președintele Iohannis pe tema remanierii.

CCR a admis, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la existența unui conflict juridic între Guvern și președintele Klaus Iohannis, referitor la remanierea guvernamentală.

Potrivit deciziei Curții, președintele urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru. De asemenea, șeful statului „urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru”, se arată într-un comunicat al CCR.

Comunicatul Curții Constituționale:

Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis cererea formulată de prim-ministrul României și a constatat existența conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui României de a emite decretele de revocare din funcție a doi miniștri și/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcțiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniștri;

2. Președintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru; 3. Președintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului şi Preşedintelui României”.

Guvernul a cerut în sesizarea către CCR să se constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern/prim-ministru, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Președintelui de a da curs și celei de-a doua propuneri a prim-ministrului pentru numirea unor miniștri.

De asemenea, Curtea era chemată să soluționeze conflictul.

În ședința CCR de miercuri, părțile implicate în conflict și-au susținut punctele de vedere. Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat, miercuri, în plenul Curții Constituționale, că șeful statului nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că o dată a fost refuzat pentru a ocupa o anume funcţie de membru al Executivului. „Ar însemna ca o persoană care a fost propusă ministru pentru un anume minister concret, care are atribuţii concrete, responsabilităţi concrete, o dată refuzat de preşedinte pentru că l-a considerat nepotrivit, să nu mai poată niciodată ocupa nicio funcţie de ministru în alt minister pentru care, probabil, tot subiectiv, ar putea să fie persoana respectivă apreciată ca fiind foarte bună, foarte potrivită. Prin urmare, preşedintele nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că a fost refuzat o dată a ocupa o anume funcţie de ministru”, a declarat în ședința CCR, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

De cealaltă parte, consilierul prezidențial Mihaela Ciochină a declarat, miercuri, că Viorica Dăncilă a avut o conduită neloială întrucât a omis să se consulte cu șeful statului înaintea formulării propunerilor de miniștri, adăugând că premierul avea obligația de a demara consultări cu președintele pe această temă. Analiza prelungită a președintelui cu privire la nominalizarea miniștrilor la Dezvoltare și Transporturi nu are temei legal și este o opunere fățisă, se arată în sesizarea premierului Viorica Dăncilă la CCR, cu privire la conflictul Guvern-Președinție. Amânarea este numită „un refuz arbitar”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro