Sari direct la conținut

VIDEO Indonezia: Un piton imens de 8 metri a fost capturat de un grup de săteni

HotNews.ro
Piton capturat in Indonezia, Foto: captura facebook
Piton capturat in Indonezia, Foto: captura facebook

Un grup de săteni indonezieni care căuta țipari pe malul unui râu a dat peste un piton imens de peste 8 metri, o înregistrare video care a devenit virală, scrie AFP.

Sătenii au crezut inițiat că șarpele, care se odihnea pe malul râului, era un simplu buștean, înainte ca unul dintre ei să îl atingă și să declanșeze atacul reptilei.

În această înregistrare video, realizată la finalul lunii noiembrie, bărbatul se luptă cu șarpele imens, înainte ca ceilalți săteni să-i vină în ajutor. Imaginile, filmate de Ronal Efendi Coto, au devenit virale depășind un milion de vizualizări.

Bărbații au reușit să captureze șarpele care este acum păstrat captiv în satul Pucuang Anam, pe insula Sumatra.

Grădina zoologică locală la care au apelat sătenii a refuzat să preia șarpele, invocând supraîncărcarea sa.

„Pentru moment, îl ținem în cușcă pentru a putea fi văzut de oameni”, a explicat Ronal Efendi Coto.

Pitonul figurează printre cei mai lungi șerpi din lume, dar rareori depășește șapte metri în sălbăticie.

O indoneziană a fost găsită moartă în burta unui piton imens, în iunie. Reptila a fost capturată în apropierea locului unde dispăruse femeie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro