Sari direct la conținut

Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril – Ce semnificație religioasă are sărbătoarea creștin-ortodoxă / Obiceiuri şi tradiţii / Care sunt cele mai des întâlnite prenume la români

HotNews.ro
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Foto: Wirestock | Dreamstime.com
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Foto: Wirestock | Dreamstime.com

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc miercuri pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi patronii spirituali ai Jandarmeriei şi celebraţi împreună cu toţi îngerii şi arhanghelii.

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril sunt cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai.

Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavril nu se lucrează.

1,4 milioane de români își serbează azi ziua onomastică

În România, în prezent, circa 1,4 milioane de români își serbează ziua onomastică.

Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 826.317 bărbaţi şi 634.195 de femei, relatează Agerpres.

Vezi și:

Cei mai mulţi români poartă numele Mihai – 369.155 şi Gabriel – 324.983 de persoane.

La prenume masculine mai sunt întâlnite:

  • Gabi – 4.103
  • Gabita/Găbiţă/Gabiţă – 102
  • Gavriil – 245
  • Gavril – 16.806
  • Gavrila/Gavrilă – 5.943
  • Michi – 89
  • Mihail – 60.822
  • Mihaila/Mihăilă – 645
  • Mihaita/Mihăiţă/Mihaiţă – 29.306
  • Mihalache – 1.386
  • Mihalcea – 71
  • Mihnea – 11.408
  • Mihu – 69
  • Misa/Mişa – 54
  • Misu/Mişu – 1.130 de persoane.

La femei, cele mai multe poartă numele Mihaela – 367.678 şi Gabriela – 255.055 de persoane.

Prenumele feminine întâlnite mai sunt: Gabi – 3.422, Gabita/Găbiţa/Gabiţa – 181, Gavrilă – 10, Michi – 12, Mihaiela – 6.473, Mihaila – 780, Mihaita/Mihaiţa/Mihăiţa – 562, Misa/Mişa – 21 şi Misu/Mişu – 1.

Ce semnificație religioasă are sărbătoarea creștin-ortodoxă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril

Numele complet al sărbătorii este Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Cuvântul „arhanghel” înseamnă ”mai mare peste îngeri” sau „cel dintâi dintre îngeri”, iar Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte – Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, menţionaţi în Cartea Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu, după cum relata HotNews.ro în urmă cu câțiva ani într-un articol dedicat sărbătorii religioase.

Mihail şi Gavriil sunt cei mai cunoscuţi dintre arhangheli, despre care se spune că luptă în oastea cerească pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Asemenea lor, dar pe Pământ, jandarmii, cei ocrotiţi de Mihail şi Gavriil, asigură respectarea legilor oamenilor.

Ziua de 8 noiembrie a început să fie celebrată în Biserică, drept sărbătoare a îngerilor, în secolul V şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Despre îngeri, Biserica spune că sunt duhuri slujitoare, credincioase lui Dumnezeu şi trimise de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor. Se spune că, la început, toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, a fost mare război în cer. Mihail şi îngerii cei buni au învins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer, devenind demoni. Peste soborul îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit drept conducător pe Arhanghelul Mihail.

Ce semnificație au numele arhanghelilor Mihail și Gavril

Sfântul Arhanghel Mihail înseamnă, în ebraică, „Cine este ca Dumnezeu?”. Asta după ce Mihail a spus: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?”. Aşa s-a întocmit soborul – adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călauzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Tot Mihail îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfantul Apostol Petru.

Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă, în limba ebraică, „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri: a vestit lui Ioachim şi Anei că o vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni; a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus; l-a înştiinţat pe Zaharia de naşterea fiului lui, Înaintemergatorului, Ioan Botezătorul; a vestit păstorilor că în Bethelem s-a născut Mesia. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce rugăciunile la Dumnezeu.

Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mână, semn al bunei vestiri, iar celalălt, cu o sabie de foc, semn al pazei ce i-a fost rânduită la poarta Edenului.

Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus şi tot el a dus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavril. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este dat să mai trăiască. De multe ori, este înâlnit alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

Obiceiuri și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. În credinţa populară, Arhanghelii asistă şi la Judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

La munte, unde Arhanghelii sunt şi patroni ai oilor, stăpânii animalelor făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), pe care o aruncau în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor. Se credea că, dacă turta cădea cu faţa în sus, în primăvară toate oile vor avea miei.

În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Obiceiul este ca, de Sfinţii Mihail şi Gavril, să se aprindă lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări tragice.

De asemenea, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril – despre care se crede că iau sufletele oamenilor când mor – se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.

Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.

Ziua de 8 noiembrie este considerată „Vara Arhanghelilor”, iar pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun, trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase, numite popular „Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro