Procurorii argentinieni, pe urmele lui Mohammed bin Salman/ Ne îndoim că vom avea un mandat de arestare înainte de G20
Autoritățile argentiniene examinează acuzațiile penale la adresa Prințului Coroanei Mohammed bin Salman din Arabia Saudită. Salman se pregătește să participe la o reuniune de nivel înalt a liderilor mondiali în cursul acestei săptămână, la Buenos Aires, au declarat oficiali implicați în anchetă, potrivit New York Times.
Ancheta, axată pe acuzațiile de crimă de război din timpul intervenției militare conduse de saudiți în Yemen, este cel mai semnificativă dovadă că prințului Mohammed nu este imun la scandalul și criticile internaționale care l-au urmărit de la uciderea dizidentului saudit Jamal Khashoggi, rezident în Virginia și jurnalist al Washington Post.
Cazul Khashoggi ar putea să facă parte din anchetă, precum și acuzațiile de tortură care vizează Arabia Saudită.
Ancheta din Argentina, inițiată în urma unei plângeri depuse de Human Rights Watch, se află în stadiile incipiente, iar imunitatea diplomatică sau de altă natură ar putea să-l protejeze în cele din urmă pe Salman de eventuale acuzații. Oficialii argentinieni au declarat că este puțin probabil ca ancheta să producă un mandat de arestare înaintea reuniunii G20, care urmează să înceapă vineri.