FOTO VIDEO Noi manifestații la Paris – scene violente au avut loc pe Champs-Elysées. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă
Noi manifestații împotriva creșterii taxelor la carburanți au loc sâmbătă la Paris, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatari. Este al doilea weekend de proteste al mişcării „vestelor galbene”, relatează Reuters.
UPDATE: În jur de 8.000 de persoane au participat la protestele de peChamps-Elysées, poliția blocând demonstranții care voiau să ajungă la Palatul Elysee. Peste 130 de protestatari au fost reținuți în Paris și în alte orașe din țară, relatează Reuters.
La căderea nopții, celebrul bulevard al capitalei, unde designerul Karl Lagerfeld a aprins luminile de Crăciun în urmă cu câteva zile, era încă luminat de focurile aprinse de protestatari.
Președintele francez Emmanuel Macron le-a mulțumit forțelor de ordine într-o postare pe twitter vorbind despre ”curajul și profesionalismul„ de care ar fi dat dovadă în intervenția asupra manifestanților.
„Rușine celor care i-au atacat. Nu este loc pentru violență în Republică”, a scris el pe rețeaua socială.
Merci à nos forces de l’ordre pour leur courage et leur professionnalisme. Honte à ceux qui les ont agressées. Honte à ceux qui ont violenté d’autres citoyens et des journalistes. Honte à ceux qui ont tenté d’intimider des élus. Pas de place pour ces violences dans la République.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) November 24, 2018
În cadrul confruntărilor de pe bulevardul care este loc de plimbare pentru turiști, o remorcă a fost incendiată și a explodat.
UPDATE: Scene violente au avut loc pe Champs-Elysées, protestatarii încercând să străpungă cordonul de securitate. În jur de 5.000 de manifestanți s-au adunat pe marele bulevard din capitala Franței, zeci de persoane fiind arestate în urma ciocnirilor cu forțele de ordine.
Forțele de ordine au ridicat baricade în încercarea de a bloca înaintarea manifestanților spre anumite clădiri cheie cum ar fi reședința oficială a premierului.
Unii demonstranți au aruncat cu pietre în poliție, strigând că vor demisia lui Macron.
Ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, i-a acuzat pe protestatari că sunt influențați de liderul extremei drepte, Marine Le Pen.
În replică, aceasta l-a acuzat de manipulare, într-o postare pe twitter.
J’avais demandé au gouvernement pourquoi il n’autorisait pas les #GiletsJaunes à manifester sur les Champs-Elysées.
Aujourd’hui M. @CCastaner utilise cette question pour me cibler. C’est minable et malhonnête à l’image de l’auteur de cette manipulation politicienne. MLP
— Marine Le Pen (@MLP_officiel) November 24, 2018
Câteva sute de protestatari – îmbrăcați în veste reflectorizante galbene – au ajuns pe bulevardul Champs Elysees și au încercat să ajungă la Palatul Elysee, unde s-au confruntat cu poliția.
\uD83D\uDD34 EN DIRECT – Les #giletsjaunes s’attaquent aux terrasses des Champs-Elysées. #24novembre
➡ https://t.co/Vvr2hcTGyR pic.twitter.com/5u8mzUaZKT
— Le Figaro (@Le_Figaro) November 24, 2018
Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatari.
\uD83D\uDD34 FLASH – Des groupes à risques sont signalés dans les „gilets jaunes” sur les Champs-Élysées #24novembre https://t.co/tDkVtsQlPA pic.twitter.com/Erak1uj67n
— Le Figaro (@Le_Figaro) November 24, 2018
Unii manifestanți au cântat imnul național, în timp ce alții au scandat „Macron, demisie” și „Macron, hoț”.
Protestele „vestelor galbene”, numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au început în urmă cu o săptămână și au fost determinate de anunţul Guvernului privind scumpirea carburanţilor.
Conform datelor oficiale, sâmbăta trecută, aproape 290.000 de persoane au protestat în 2.034 de adunări în toată ţara. Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Un număr de 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, inclusiv din rândul forţelor de ordine, iar 282 au fost arestate.
Executivul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.
Începând din ianuarie se vor aplica taxe suplimentare de 6 şi, respectiv, 3 eurocenţi.
„Direcţia pe care am fixat-o este bună şi o vom ţine”, sublinia premierul francez, Edouard Philippe, după manifestațiile din weekend-ul trecut.
Les #GiletsJaunes ont commencé à envahir la Place de l’Etoile mais pour le moment les manifestants sont dispersés dans plusieurs lieux stratégiques parisiens pic.twitter.com/tG30wV4fcb
— CNEWS (@CNEWS) November 24, 2018
Blocage des «gilets jaunes», en direct : échauffourées entre manifestants et policiers à Calais https://t.co/jmiIFvKjtJ pic.twitter.com/TNx7B4lnbD
— CNEWS (@CNEWS) November 23, 2018