Pentru a patra oară, Ecaterina Andronescu ajunge ministru al Educației. Președintele Iohannis a semnat decretul de numire
Președintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD de numire a Ecaterinei Andronescu în funcția de ministru al Educației.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcția de ministru al educației naționale”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Ecaterina Andronescu este la al patrulea mandat de ministru al Educației.
Președintele Klaus Iohannis spunea marți că nu se grăbește să semneze decretul de numire a Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educației. Motivul invocat de șeful statului: recent, „neîntrebată”, aceasta i-a spus că nu vrea să meargă la minister.
„Aici o să dureze un pic mai mult, chiar un pic mai mult, s-ar putea. Dintr-un motiv simplu: eu am fost la un eveniment la Politehnică, neîntrebată, mi-a spus, totuși, doamna Andronescu, că ea în niciun caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine șamd. Aflu acum cu suprindere că e propusă. Voi afla dacă este dorința domniei sale, a partidului sau dacă se vrea o remaniere cu bucata”, a spus șeful statului.
Cine este Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu se află la al patrulea mandat de ministru. Ecaterina Andronescu a avut în Ministerul Educaţiei, mai întâi, funcţia de secretar de stat pentru învăţământ superior, în intervalul 1995 – 1996. Apoi, în perioada 2000 – 2003, a fost ministrul Educaţiei şi Cercetării, dar nu şi-a dus mandatul la bun sfârşit fiind revocată de premierul de atunci Adrian Năstate în iunie 2003. A revenit ca ministru la Ministerul Educaţiei în perioada 2008 – 2009 şi în Guvernul Ponta din 2012.
Andronescu s-a născut la 7 aprilie 1948, în localitatea Malovăţ, judeţul Mehedinţi. Este absolventă a Facultăţii de Chimie Industrială, Institutul Politehnic din Bucureşti (1972). În 1982 şi-a obţinut doctoratul în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Oxidice. A avut două mandate de rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti (2004-2008, 2008-2012) şi două mandate în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (2004-2008, 2008-2012). Este preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti (din 2012).