Sari direct la conținut

Sorina Pintea, întrebată despre concluziile raportului Corpului de Control de la Spitalul Universitar: Va fi o altă conferință de presă pe această temă

HotNews.ro
Sorina Pintea, Foto: Agerpres
Sorina Pintea, Foto: Agerpres

​Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a afirmat, joi, într-o conferință de presă, după ce a fost întrebată de un jurnalist când va fi prezentat raportul Corpului de Control al instituției după controlul de la Spitalul Universitar și care sunt concluziile acestuia, că „Va fi o altă conferință de presă pe această temă.” Sorina Pintea a trimis Corpul de Control al Ministerului la Spitalul Universitar în luna august, după ce doi asistenți medicali au intrat în greva foamei pentru a protesta față de condițiile din spital.

Pe 12 octombrie, ministrul Sănătății declara că raportul Corpului de Control este în curs de finalizare și că acesta sesizează probleme privind modul în care se face dezinfecţia în anumite zone din unitatea medicală.

Sorina Pintea mai spunea, atunci, că „la Spitalul Universitar s-ar putea să existe probleme de natură penală”, iar „raportul Corpului de control va fi trimis la Parchet”.

Mariana Luceanu, unul dintre cei doi asistenți medicali de la Spitalul Universitar care au făcut greva foamei în luna august pentru a protesta față de condițiile din spital, a fost concediată la începutul lunii octombrie, deși are statut de avertizor de integritate. Sorina Pintea declara, la acea vreme, că concedierea asistentei reprezintă „o problemă internă a spitalului”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro