Trei membri ai cabinetului Trump ar putea fi demişi în curând
Trei membri ai cabinetului Trump, respectiv șeful Statului Major John Kelly, secretarul de securitate internă, Kirstjen Nielsen, și secretarul de interne Ryan Zinke, ar putea fi demişi în curând, au declarat surse familiarizate cu discuțiile interne din administrația republicană, relatează Reuters, conform Mediafax.
Procurorul General Jeff Sessions a fost forțat de Trump să demisioneze săptămâna trecută, la doar câteva ore după rezultatele alegerilor din 6 noiembrie, care au conferit democraţilor controlul majorității Camerei Reprezentanților.
În primele 22 de luni ale mandatului lui Trump au avut loc șocuri frecvente. Un studiu realizat în acest an de către institutul Brookings, a constatat că Trump a avut cea mai mare fluctuaţie de a personalului dintre ultimii cinci președinți.
Într-o mișcare neobișnuită, au declarat surse, Trump a fost de asemenea gata să o concedieze pe Mira Ricardel, consultant adjunct al securității naționale, la cererea soției sale, Melania Trump, după o confruntare între cele două privind recenta călătorie a primei doamne în Africa. Acum Trump doreşte să o demită şi pe Nielsen, a reclarat o sursă apropiată Casei Albe.
Nielsen a preluat funcția după ce Trump l-a desemnat pe Kelly șeful său de cabinet. Dar acum președintele intenționează să scape de ambii, a afirmat sursa.
Zinke a fost cercetat pentru mai multe controverse legate de etică, inclusiv călătorii și afaceri, în statul său de origine din Montana, punând la îndoială cât timp va mai rămâne la conducerea agenției.
O decizie definitivă asupra viitorului său ar putea fi amânată pentru săptămâna viitoare. El este programat să călătorească în California miercuri și joi pentru a vizita comunitățile afectate de incendii mortale, a informat marți Departamentul de Interne.