Sari direct la conținut

George Ciamba, propunerea PSD pentru ministerul Afacerilor Europene

HotNews.ro
George Ciamba, Foto: mae.ro
George Ciamba, Foto: mae.ro

Secretarul de stat în MAE George Ciamba este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Afacerilor Europene, potrivit unor surse social-democrate. Inițial, pentru post ar fi fost favorită Ana Birchall, însă aceasta ar fi refuzat, potrivit acelorași surse.

George Ciamba lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din decembrie 1990, potrivit site-ului MAE. Din noiembrie 2012, el este secretar de stat pentru Afaceri Europene. Anterior, George Ciamba a fost ambasador al României în Grecia.

În perioada iulie 2003 – septembrie 2005, a fost secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale și, ulterior, Globale, în MAE. În această calitate, a coordonat dosarele asociate cu UE (Conferința Interguvernamentală), NATO, Consiliul Europei, ONU și alte organizații internaționale. Între 1999 și 2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Turcia, precum şi Reprezentant Permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, între 2001 – 2003.

Anterior primei desemnări în calitate de ambasador, a ocupat funcțiile de director adjunct (1996 – 1997) și apoi director al Direcției America de Nord (1997 – 1999). Între 1991 și 1995, a ocupat diferite funcţii în cadrul MAE.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro