Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean: Sibiul va avea un spital nou cu sau fără sprijinul Ministerului Sănătăţii
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, liberala Daniela Cîmpean, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că va construi un nou spital judeţean, dacă va fi nevoie, şi fără sprijinul Ministerului Sănătăţii, transmite Agerpres.
„O să-i formulez doamnei ministru, luni, o solicitare să ne lumineze, să ne arate care este actul normativ, temeiul legal în baza căruia dumneai crede că noi ar fi trebuit să cerem voie Ministerului Sănătăţii să construim un spital la Sibiu. (…) În Ministerul Sănătăţii există un protocol încheiat între un ministru al Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Sibiu pentru predarea unor studii şi a unor proiecte pentru Spitalul Judeţean Sibiu, acel protocol are număr de înregistrare, îl voi prezenta presei, există la Ministerul Sănătăţii. (…) Acum, dacă pentru un alt ministru PSD lucrurile ar trebui reiterate şi adusă informaţia la zi şi ar trebui noi să-i spunem din afara ministerului ce are dânsa la acest moment în Ministerul Sănătăţii, o să facem şi acest lucru, pentru că pe noi ne interesează ca Sibiul să aibă spital nou. Îl va avea, cu sau fără sprijinul Ministerului Sănătăţii”, a afirmat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Ea a precizat că există acest protocol semnat cu Ministerul Sănătăţii, după ce, vineri, ministrul Sorina Pintea declarase într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că nu există un document la minister referitor la proiectul viitorului spital judeţean.
Daniela Cîmpean a explicat că CJ Sibiu deţine un singur teren pe care ar putea clădi un spital, şi anume cel aflat aproape de zona industrială şi aeroport, şi a anunţat că nu respinge propunerea liderului PSD Sibiu, ministrul Bogdan Trif, cu privire la construirea noului spital lângă pădure, pe un teren care acum aparţine Ministerului Apărării Naţionale.
„La acest moment, singurul teren despre care putem discuta că se poate edifica un spital acolo este terenul de la aeroport şi care întruneşte toate condiţiile legale pentru a se putea edifica o astfel de construcţie. Avem depuse solicitări la DSP cu privire la anumite documentaţii care trebuie făcute. Deci, noi urmăm parcursul legal pentru a edifica acest spital. (…) Însă, pentru a nu exista niciun fel de dubiu, că am ţine de un teren şi nu am vrea să beneficiem de sprijinul şi susţinerea pe care le reclamă de atâta timp colegii noştri din Partidul Social Democrat, le-am lansat propunerea celor doi miniştri, care au fost ieri la întâlnire, ca în 30 de zile – că domnul Trif spunea de 24 de ore în care acel teren poate să ajungă în proprietatea Consiliului Judeţean – să ne aducă extrasul CF, în care să arate că terenul acesta este în proprietatea Consiliului Judeţean şi, fără nicio problemă, putem atunci lansa, eventual, o dezbatere cu privire la locaţia care poate fi aleasă pentru construirea spitalului judeţean. Până atunci, nu avem despre ce să discutăm, nu este un subiect cu privire la alegerea locaţiilor”, a explicat Daniela Cîmpean.
Social-democraţii propun ca noul spital clinic judeţean de urgenţă să se facă la periferia municipiului Sibiu, lângă Pădurea Dumbrava, pe un teren care în prezent aparţine Ministerului Apărării Naţionale, potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă și citat de Agerpres.
„Există posibilitatea amplasării noului spital pe Calea Poplăcii, unde MApN şi-a manifestat disponibilitatea de a trece în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi/sau a autorităţilor publice locale o suprafaţă de teren suficientă pentru construirea spitalului. Locaţia de aici este lângă pădure, nu se compară cu cea propusă de PNL, adică lângă zona industrială şi în apropierea gropii de gunoi”, a declarat preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif.
Locul pe care va fi construit viitorul spital clinic judeţean de urgenţă din Sibiu va fi decis în urma unei analize pe care o vor face specialişti din Ministerul Sănătăţii, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sorina Pintea.
În prezent, administratorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, singurul de acest fel din judeţ, a decis printr-o hotărâre adoptată de toţi consilierii ca viitorul spital să se construiască la periferia municipiului reşedinţă, lângă zona industrială, autostrada A1 şi Aeroportul Internaţional. Spitalul, care deserveşte pacienţi din judeţul Sibiu, Alba, Hunedoara, Vâlcea şi Braşov, se află în centrul istoric al Sibiului, însă este format din mai multe clădiri, unele mai vechi de un secol. A fost renovat şi modernizat, dar încă mai sunt secţii care nu corespund standardelor, potrivit ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.