Regizorul Lucian Pintilie, omagiat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru
Invitaţi speciali în Festivalul Naţional de Teatru (FNT) – precum Serge Peyrat (asistentul lui Lucian Pintilie timp de 15 ani la Theatre de la Ville din Paris), Marie-France Ionesco, fiica marelui dramaturg Eugene Ionesco, regizoarea Sanda Manu, actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc şi Marina Constantinescu, directorul FNT – vor evoca activitatea şi viziunea regretatului maestru Lucian Pintilie sâmbătă, în ziua dedicată marelui artist, potrivit unui comunicat al UNITER citat de Agerpres.
De la ora 11,00, în sala Cinetic a HUB-ului FNT / ARCUB Gabroveni, publicul este invitat la vizionarea înregistrării spectacolului „Raţa sălbatică”, de Henrik Ibsen, pus în scenă de Lucian Pintilie la Theatre de la Ville din Paris în 1981.
„‘Raţa sălbatică’ este o istorie tragică, atroce, în care se strecoară numeroase elemente groteşti şi care ajunge să ia forma unei farse sălbatice, aureolate de un sacrificiu aberant”, spunea despre acest spectacol Lucian Pintilie, se arată în comunicat.
Dimensiunea de mare cineast a regizorului Lucian Pintilie va fi subliniată de profesorul George Banu, care va prezenta în premieră albumul realizat special pentru această ocazie de Doina Levintza, „Jurnalul unui film: De ce trag clopotele, Mitică?”, produs de Tangi Photo. Albumul cuprinde fotografii din pelicula realizată în 1979, film interzis de regimul comunist şi proiectat în ţară abia în anul 1990. Doina Levintza a semnat costumele pentru această operă cinematografică.
În continuare, de la ora 16,00, va avea loc prezentarea volumului „Bricabrac. De la coşmarul real la realismul magic”, de Lucian Pintilie, publicat iniţial în 2003 la editura Humanitas şi declarat la apariţia franceză, în 2010, „Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa. Actualul volum este o ediţie revizuită şi adăugită, apărută în colecţia Yorick de arte ale spectacolului a Editurii Nemira. Volumul va fi prezentat de scriitoarea Gabriela Adameşteanu. Lansarea va fi urmată de o discuţie publică în amintirea marelui artist, la care vor participa personalităţi din lumea artelor şi colaboratori ai maestrului.
De la ora 17,30 este programată proiecţia înregistrării spectacolului de operă „Flautul fermecat”, de W. A. Mozart, spectacol realizat în 1980 pentru Festivalul de la Aix-en-Provence – Franţa şi reluat apoi la Opera din Lyon, Opera din Nisa şi Teatro Reggio din Torino.
Ziua „Lucian Pintilie” din cadrul FNT se va încheia la Cinemateca UNION, unde, începând cu ora 20,30, va avea loc o proiecţie specială a filmului „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, regizat de Lucian Pintilie pe un scenariu semnat de Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu. Proiecţia filmului realizat în 2003 (cunoscut şi sub denumirea de „Niki and Flo”) se va bucura de prezenţa unor personalităţi apropiate marelui regizor român şi va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
În 2015, directorul artistic Marina Constantinescu i-a dedicat cea de-a 25-a ediţie a FNT.
Regizorul Lucian Pintilie a decedat în mai 2018 la vârsta de 84 de ani.