Sari direct la conținut

Noul ministru al Cercetării nu crede în evoluționism: ”Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant”

HotNews.ro
Noul ministru al Cercetării nu crede în evoluționism: ”Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant”

Profesorul universitar Nicolae Hurduc, propunerea pentru ministerul Cercetării și Inovării, a declarat, într-un interviu din luna septembrie a acestui an că nu acceptă teoria evoluționistă că omul se trage din maimuță și că preferă ”o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor”.

”Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor”, spune Hurduc în interviul pentruZiarul de Iași.

”Există evoluţie, desigur, există capacitate de adaptare, dar eu nu cred că omul a apărut prin modificarea anumitor specii. Iar mai mult decât atât, eu nu văd un conflict între religie şi ştiinţă. Pentru că, de fapt, religia reprezintă un ansamblu de reguli, de comportamente până la urma urmelor, care sunt prezente în toate religiile în forme uşor diferite, dar esenţa lor nu diferă foarte mult, iar dacă respectăm acest set de reguli nu avem nimic de pierdut. Eu nu văd un conflict real. Întotdeauna va rămâne o zonă de mister, iar omul trebuie să fie capabil să vadă limitele sale. Trebuie să înţelegem faptul că nu vom putea pricepe anumite lucruri pentru care nu suntem programaţi, întorcându-ne la programare”, declara el luna trecută.

Apoi, ”după uraganul stârnit” prin acest interviu, domnul Hurduc a revenit cu precizări pe 15 septembrie pe pagina domniei sale de Facebook: ”Văd că am reușit să stârnesc un adevărat uragan, prin articolele apărute în Ziarul de Iași. Am anticipat multe dintre injuriile care mi-au fost aduse la cunoștință cu forța. In marea lor majoritate nu merită nici un răspuns. Mulți susțin ideea de progres, fără a băga de seamă că se învârt în cerc de zeci de ani buni. Domnilor colegi, Teoria evoluționistă nu poate fi nemuritoare ! Evident că va veni un moment (a și venit de fapt) în care va fi înlocuită de altceva, pentru că în principiu, cunoașterea câștigă teren. Nici o teorie, oricât ar fi de bună, nu poate fi nemuritoare … Discutăm acum de spații paralele, de brane, de strune, de lucruri absolut necunoscute acum 100 de ani. Sigur că le putem lua în râs, dar viitorul vine peste noi, indiferent dacă suntem de acord sau nu.”

Hurduc este al doilea decan al unei facultăți din Iași, după Tudorel Toader, ce ajunge în Guvernul Dăncilă. Interesant este, însă, răspunsul pe care l-a dat la un copmentariu prin care era implorat ”să-l ia înapoi” pe Toader: ”Aș vrea eu”.

Nicolae Hurduc, decanul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, estepropunerea premierului Dăncilă pentru postul de ministru al Cercetării. Premierul a anunțat că propunerea a fost transmisă președintelui Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro