Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă nu a spus nimic, la începutul ședinței de Guvern, despre demisia ministrului educației

HotNews.ro
Guvernul Dancila, Foto: Guvern
Guvernul Dancila, Foto: Guvern

Valentin Popa a demisionat din funcția de ministru al educației cu puțin înainte de a începe ședința de Guvern, care fusese programată pentru ora 13.00. Demisia a luat prin surprindere membrii cabinetului Dăncilă, iar în aceste condiții ședința a început cu o întârziere de peste o oră. Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarațiile obișnuite de la începutul ședinței, însă nu a amintit în niciun fel că un ministru din cabinetul său tocmai a demisionat. A vorbit un sfert de oră, dar nu a scos niciun cuvânt despre Valentin Popa.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, Valentin Popa a renunțat la funcție deoarece nu a fost de acord să modifice Ordonanța privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților, așa cum i-ar fi cerut șeful PSD Liviu Dragnea, la solicitarea UDMR.

Dragnea îl chemase pe Valentin Popa în cursul dimineții pentru a discuta despre ordonanță. La sfârșitul întâlnirii, Dragnea a spus că Executivul va remedia situația creată, dându-i dreptate președintelui UDMR, Kelemen Hunor. „Nu e vorba doar de UDMR, ci de toate minoritățile. Așteptăm să vedem la Guvern. De data asta are dreptate dl Kelemen”, a spus Dragnea.

Imediat după aceea, Valentin Popa și-a dat demisia.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că protocolul de colaborare parlamentară cu PSD este în vigoare, dar formațiunea maghiară nu deschide „niciun subiect” până când Guvernul nu ”rezolvă” problema ordonanței simple privind predarea limbii române. Este vorba de un articol din ordonanța 9, adoptată la finalul lui august, potrivit căruia „în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro