Sari direct la conținut

Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC

Contributors.ro
Blog Mic-Mic-Anc, Foto: Mic-Mic-Anc
Blog Mic-Mic-Anc, Foto: Mic-Mic-Anc

Până se hotărăsc mai marii din politică care va fi al 4-lea ministru al cercetării în mai puțin de 2 ani ne-am gândit să vă povestim un pic despre cele 2,6 miliarde de lei contractate deja prin Programul Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), precum și miliardele ce vor urma.

Asupra ministrului interimar al cercetării, dl Viorel Ștefan, nu vom zăbovi prea mult, dar ne-am uitat un pic peCV-ul d-lui, pentru a vedea ce-l califică pentru această funcție. Intuim că e vorba de doctoratul din 2002 de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi,alma matera ministrului #2 al actualei guvernări, dl Lucian Georgescu. De remarcat că în timp ce trudea la terminarea tezei domnul student doctorand Ștefan era și președinte al NAVROM SA Galați și președinte al Comisiei de Buget Finanțe de la Senat…

Revenind la oile noastre, Strategia Națională de Cercetare (SNCDI 3) este pusă în practică în principal prin Planul Național de Cercetare (PNCDI 3) și POC-ul de mai sus.

Pentru PNCDI 3 se alocă anual de la bugetul de stat aproximativ 30% din bugetul Ministerului de resort (MCI), adică ~ 500 milioane lei, în timp ce POC-ul e bugetat cu mai mult de 500 milioane, constituite în principal din fonduri nerambursabile de la UE.

Concret,proiectele aflate în derulareîn cadrul acestui mecanism de finanțare au un buget total de 2,6 miliarde lei, din care 450 de milioane reprezintă co-finanțarea asigurată de MCI din fonduri bugetare naționale. Sunt în derulare aprox. 200 de proiecte, deci în medie fiecare e bugetat cu 13 milioane de lei. Prin comparație, proiectele cel mai bine bugetate în cadrul PNCDI 3 (Proiecte complexe de cercetare de frontieră) au un buget maxim de 8,5 milioane și în prezent sunt contractate doar 10 astfel de proiecte.

Din cifrele de mai sus putem concluziona că POC-ul e ca un borcan cu miere pentru „urșii” din cercetarea românească. Iar aceștia au decis să-și apere „borcanul” cum pot mai bine și să-l ferească de ochii curioși ai trecătorilor. Prin trecători se poate înțelege și acei cercetători care se luptă în competițiile din cadrul PNCDI 3, lansate haotic, cu bugete ce se modifică an de an, evaluate cu întârzieri și de peste un an, la care se folosesc evaluatori neeligibili etc.

Totuși, pentru a trece de ochii vigilenți ai UE este nevoie de niște fumigene bine plasate. Au stat „urșii” și s-au gândit un pic, iar rezultatul a fost olistă de evaluatori(168 la număr) care au evaluat proiectele depuse și au decis alocarea celor 2,6 miliarde de lei. Deși aici nu sunt listați și cei care au făcut parte din panelurile de evaluare, adică un filtru nr. 2, ce vine după trierea inițială făcută de cei 168. Iar despre paneluri vă putem spune multe, dar pe scurt ar fi: identitatea membrilor este la fel de cunoscută publicului larg precum e PIN-ul cardului bancar al fostului premier, Mihai Tudose.

Din cei 168 de evaluatori, jumătate sunt din România, iar un nume care ne-a sărit în ochi este al celebrei cercetătoare Raluca van Staden, cea care detectează cancerul în 6 min cu un dispozitiv atât de valoros încât de vreo 8 ani se tot patentează. Observăm înlistăși cercetători valoroși, care sigur și-au făcut treaba în mod onest, convinși fiind că ajută comunitatea de cercetători din România – atâta doar că poate ar trebui să vorbim un pic cu ei despre panelurile ce au „validat” ulterior evaluările lor. Nici de lista finală de proiecte declarate câștigătoare nu ne legăm la modul general. Suntem convinși că printre acestea sunt și unele cu certă valoare științifică.

Așadar, 168 de evaluatori (plus panelurile secrete) au alocat 2,6 miliarde de lei pentru 200 de proiecte. Prin comparație,584 evaluatoriau alocat 0,035 miliarde celor 135 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției Proiecte de cercetare postdoctorală. Ceva nu pușcă aici! Care să fie explicațiile? Veți zice probabil că au fost depuse puține proiecte în cadrul competițiilor de tip POC. Sau poate sunt foarte potenți științific cei 168 de evaluatori, acoperind cu expertiza lor o gamă variată de domenii. Da, probabil …

Revenind la prezent, pentru că cele 2,6 miliarde au fost deja alocate: esteîn desfășurare o competițiede proiecte în cadrul POC intitulată „Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituţii publice de CD/ universităţi”, cu un buget total de 136 de milioane lei. Am deduce din titlu că toate instituțiile de CD și universitățile publice s-ar putea înscrie în această competiție. Dar nu este așa! Pentru ca o instituție de CD sau universitate să fie eligibilă să aplice trebuie să aibă o infrastructură de cercetare înscrisă în Roadmap-ul infrastructurilor de cercetare.

Câteva informații despre acest Roadmap: Asociația Ad Astraa adus la cunoștința Comisiei Europenemodul în care această listă de infrastructuri de cercetare a fost întocmită. Membrii Ad Astra reclamă mai multe nereguli, printre care și faptul că experții evaluatori ce au întocmit lista se aflau în conflict de interese, evaluându-și propriile infrastructuri de cercetare. Dinrăspunsul comisarilor europeniCarlos Moedas și Corina Crețu, se înțelege că se vor face verificări la Minister, pentru a se clarifica aspectele semnalate în scrisoarea Ad Astra. Mai multe detalii despre acest Roadmap al infrastructurilor de cercetare din România, ce formează un club select, gata să absoarbă 400 milioane de euro,v-am mai vorbit și noi pe blog.

Așadar „urșii” i-au pus „borcanului cu miere” un capac cu cifru, în caz că este totuși descoperit de curioși. Acest cifru este codat în Roadmapul infrastructurilor de cercetare. Mai mult, pentru a-și putea continua nestingheriți procesul de evaluare al proiectelor ce vor fi depuse, au modificat și legislația în acest sens. Astfel, HG583/2015 a fost modificat prin HG8/2018 pentru a fi și mai clar că nu vor putea fi aleși experți evaluatori internaționali. Asta dacă nu era evident, având în vedere că limba de depunere a proiectelor este româna. Și despre acest aspect v-am vorbit de destule ori, ultima dată înNature.

Încă o fumigenă în procesul de „transparentizare” a evaluării proiectelor a fost anunțul Ministerului prin care se căutau evaluatori (naționali) pentru proiectele deja depuse. Aceștia erau rugați să facă activitateapro bono. Ne așteptăm deci ca cei 168 de evaluatori folosiți în competițiile anterioare să fie înlocuiți de o pleiadă de cercetători naționali, iubitori de patrie, și care sunt gata să-și dedice timpulpro bonopentru evaluarea proiectelor.

Cu ce se va alege cercetarea românească din această competiție și altele viitoare, organizate în mod similar? Cu câteva proiecte de o reală valoare, pe care nimeni nu le va putea ascunde sub preș în procesul de evaluare, și o masă amorfă de proiecte alese după chipul și asemănarea celor care le evaluează și mai ales a panelurilor ce vor „pureca” rezultatele finale. La fel cumvă spuneamcă așteptăm cu mare interes rezultatele competițieiProiecte de dezvoltare instituționalăpentru a vedea poziția „Univ. din Galați, Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca etc. (pont: a se vedea de unde provin ultimii 3 miniștri de la cârma cercetării).”, vă spunem și acum pentru competiția de mai sus. Vă învitămsă vedeți cine e pe poziția nr. 1 în domeniul Bioeconomie, sau poatearuncați o privire și la domeniul 4, Eco-nanotehnologii și materiale avansate (poziția 4, eligibilă la finanțare cu câteva milioane de lei).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe

contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro