Sari direct la conținut

Proiectul PMP pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, adoptat tacit de senatori. Tomac le cere deputaților să dea votul decisiv

HotNews.ro
Eugen Tomac - PMP, Foto: Hotnews
Eugen Tomac - PMP, Foto: Hotnews

Proiectul PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptat tacit luna aceasta, a anunțat președintele formațiunii, Eugen Tomac. În luna iulie, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că nu are „o mare rezervă în varianta de 300 de parlamentari, ba dimpotrivă”.

În legislatura 2016-2020 există 465 de parlamentari, dintre care 17 sunt reprezentanți ai minorităților, iar 448 sunt aleși.

„În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu. Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a scris Tomac pe Facebook.

Ce prevede proiectul de lege:

„Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 101.000 locuitori.

Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 203.000 locuitori.

Numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, se determină prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la alin (2)- (4), la care se adaugă un mandat de senator, respectiv de deputat pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 3.”

În iulie, Dragnea a fost întrebat cum comentează declarațiile fostului președinte Traian Băsescu, care a spus, după ce Iohannis a revocat-o pe Kovesi, dacă actuala putere este dispusă să „pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor”.

„Nu am de gând să-i dau o replică” dar „nu am o mare rezervă în varianta de 300 de parlamentari, ba dimpotrivă”, a răspuns Dragnea, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Acesta a precizat că nu este de acord cu un parlament bicameral, dar „și eu aș susține ca parlamentarii să fie aleși prin vot uninominal direct”.

„Mai este timp de discuție, va trebui să-l discutăm (acest subiect). Ideea unui număr mai mic de parlamentari, 300 plus minorități, e o variantă pe care eu am agreat-o”, a continuat Dragnea, care a precizat că „timp ar mai fi ”în condițiile în care singura constrângere pentru aplicare ar fi ca modificarea să se producă cu un an înainte de data alegerilor.

„E un subiect pe care nu îl consider închis, vreau să-l deschidem”, a subliniat el.

Proiectul se află la Camera Deputaților, care este decizională.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro