Sari direct la conținut

Nicușor Dan: Circulația pe Podul Grant se va deschide în martie / Cum explică primarul de ce nu s-a lucrat pe timpul verii

HotNews.ro
Podul Grant, Foto: Hotnews
Podul Grant, Foto: Hotnews

Lucrările de consolidare a podului Grant sunt în grafic, iar termenul asumat în urmă cu o lună, ca în luna martie să se reia circulația pe pod, va fi respectat, a declarat primarul general, Nicușor Dan, luni, în cadrul unei vizite la șantier. Asta nu înseamnă că în martie se vor finaliza integral lucrările de consolidare a podului, ci doar cele care afectează traficul și circulația tramvaiului. Este vorba despre lucrările la linia de tramvai și la benzile principale de circulație dinspre Crângași spre Turda. Restul, au termen de finalizare, conform contractului, în primăvara lui 2025. Reprezentanții Primăriei au explicat și de ce nu s-a lucrat în timpul verii, când traficul era mai lejer.

Reamintim că închiderea sensului de circulație pe pod dinspre Crângași spre Turda a paralizat traficul în zonă.

  • „Am venit să vedem stadiul lucrărilor. Constructorul s-a ținut de cuvânt pe ce trebuia să facă în aceste două săptămâni, a decoperat stratul de asfalt și hidroizolația de deasupra podului. Pe partea de linie de tramvai, cam pe jumătate de pod s-a îndepărtat calea de rulare, termină cam într-o săptămână. Ni s-a spus că nu figura în documentația tehnică a podului și în expertiză faptul că sub hidroizolație lipsește structura de beton.
  • Constructorul a găsit o improvizație, un strat de ciment de circa 5 cm care nu este suficient de bun pentru a asigura o aderență cu hidroizolația. Deci este o lucrare suplimentară de câteva zile, pentru îndepărtarea acestei pelicule și turnarea unui strat nou.
  • Pe partea superioară, ați văzut că grinzile laterale sunt foarte afectate și mare parte din ele trebuie înlocuite, tot din cauza lipsei hodroizolației. Pe partea de sub pod am văzut o grindă afectată din cele aproximativ 50 care țin podul. Per ansamblu, menținem ceea ce am spus, vrem ca în luna martie să terminăm lucrările pe partea superioară și să se circule pe pod”, a declarat Nicușor Dan.

În ceea ce privește traficul de coșmar din zonă, reprezentanții Primăriei Capitalei au declarat că nu au ce să facă în plus pentru fluidizare.

„Noi am început acum două săptămâni, nu toți participanții știau de lucrare, am avut ghinion că a și plouat. În acea zi am avut o lungă ședință cu Poliția Rutieră, Polița Locală, am luat atunci decizia de redirijare a unor fluxuri de circulație prin intersecție, schimbarea unor timpi de semaforizare și deja de a doua zi s-a circulat ceva mai bine. Și oamenii au aflat și au mers pe rute ocolitoare. Pe anumite străzi am mai luat din mașinile parcate. Nu e perfect cum se circulă acum, dar este mult mai bine față de momentul în care am început. Și așa cum ați văzut, această lucrare era necesară”, a explicat Nicușor Dan.

Reprezentanții constructorului au declarat și că pe șantier se lucrează în două schimburi, 7.00-18.00, primul schimb, și 18.00 – 5.00 dimineața, al doilea schimb.

Întrebați de ce nu au început lucrarea de consolidare a podului vara, când traficul era lejer, reprezentanții municipalității spun că nu era posibil din cauza circulației trenurilor.

„Încă din luna mai au fost întâlniri cu CFR-ul, la care a participat inclusiv constructorul. Cei de la CFR ne-au recomandat să facem aceste lucrări după 15 septembrie, în momentul în care trenurile către mare nu vor mai funcționa. Și în momentul de față noi intervenim numai pe timp de noapte, în anumite intervale orare. La momentul respectiv dacă se intervenea, se lucra doar două ore pe noapte”, a explicat directorul Administrației Străzilor, Marian Bârgău. Podul fiind peste calea ferată, nu se poate lucra la partea de sub pod cu liniile sub tensiune, ceea ce afectează circulația trenurilor, a explicat acesta.

Circulația pe Podul Grant a fost închisă de pe 13 octombrie pe sensul dinspre Calea Crângași către Str. Turda. Tramvaiul 41circulă alternativ, pe un singur fir, pe lungimea podului, restul traseului nefiind afectat de lucrări.

Primăria Capitalei a reluat, în luna august, lucrările de consolidare a Podului Grant, după 3 ani de pauză. Termenul de finalizare este 24 de luni, iar investiția este de 65 milioane lei.

Lucrările de consolidare a Podului Grant au fost început în aprilie 2019 și au fost întrerupte un an mai târziu, undeva la 30%, din cauza situației financiare dezastruoase în care se afla municipalitatea. Atunci erau executate de Compania Municipală Poduri și Pasaje, iar după ce aceasta a fost trasă pe linie moartă, a fost făcută o licitație pentru desemnarea unui nou constructor.

„În 2020 nu au mai fost continuate lucrările la pod de Compania Municipală Străzi Poduri și Pasaje, acestea fiind la 33%, dar fiindcă nu au fost protejate, a fost nevoie de expertiză, acest procent s-a diminuat, suntem nevoiți să intervenim și pe bucata la care s-a lucrat”, au mai explicat reprezentanții municipalității la redeschiderea șantierului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro