Sari direct la conținut

VIDEO Acoperișul bisericii ridicate pe locul unde se spune că au fost închiși sfinții Petru și Pavel s-a prăbușit

HotNews.ro

Acoperișul bisericii San Giuseppe dei Falegnami, aflată într-o zonă turistică a capitalei Roma, s-a prăbușit, însă nu au fost anunțate victime, deoarece biserica era închisă la momentul incidentului, relatează site-ul agenției ANSA, citat de Mediafax.

„Nu excludem posibilitatea că ar mai putea exista incidente similare”, a declarat Marco Ghimeti, șeful Departamentului de Pompieri din Roma.

Deși la momentul incidentului nu se aflau persoane înauntru, sâmbătă și duminică ar fi urmat să aibă loc mai multe nunți.

Monumentul istoric Carcere Mamertino, unde au fost închiși sfinții Petru și Pavel și deasupra căruia a fost construită biserica nu a fost afectat de incident.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro