Israelul anunță creșterea ajutorului umanitar pentru Fâșia Gaza, la cererea SUA
Israelul a decis să permită intrarea în Fâșia Gaza a ajutorului umanitar, după o cerere făcută în acest sens de către Statele Unite ale Americii (SUA), conform agenției de presă DPA, citată de Agerpres. Camioanele cu ajutor care vor intra în enclavă vor fi verificate pentru a nu transporta arme.
Anunțul a fost făcut de un oficial israelian, care le-a cerut totodată palestinienilor să se îndrepte în zona de sud a teritoriului, în zona „umanitară”.
„În săptămâna următoare avem de gând să creştem în mod considerabil volumul de asistenţă care se îndreaptă spre Gaza din Egipt”, a declarat colonelul Elad Goren de la Cogat, agenţia Ministerului israelian al Apărării care coordonează relaţia cu palestinienii.
El a spus că s-a decis ca volumul de ajutoare pentru civilii din Fâșia Gaza să fie crescut la cererea SUA. Un mecanism comun din care fac parte SUA, Egipt şi Naţiunile Unite a fost înfiinţat pentru a facilita livrările de ajutoare la punctul de trecere Nitzana dintre Egipt şi Israel, la aproximativ 40 de kilometri sud de Fâşia Gaza.
Camioanele cu ajutoare vor fi verificate
Camioanele care transportă ajutoare vor fi verificate la punctul de trecere, pentru a nu conține arme. Mai departe, acestea vor trece prin punctul de trecere Rafah, între Egipt și Gaza, unde vor fi predate organismelor ONU care le vor distribui ajutoarele în partea de sud a enclavei.
Referitor la rezervele de apă din Gaza, oficialul israelian a spus că nu sunt „la un nivel normal”, dar că sunt adecvate pentru nevoile umanitare, subliniind că 90% din apa potabilă din Fâşia Gaza provine în mod normal din zona palestiniană însăşi şi doar 10% din Israel, notează DPA, citat de Agerpres.
Câte ajutoare au plecat până acum spre Fâșia Gaza
Două convoaie de ajutor umanitar, fiecare cu 20 de camioane încărcate cu alimente, apă şi medicamente au intrat aseară şi în această dimineaţă în terminalul Rafah din Egipt pentru a fi inspectate de autorităţile israeliene înainte de a intra în Fâşia Gaza, transmite EFE.
Martori de la punctul de trecere au declarat pentru EFE că un prim convoi de 20 de camioane a intrat sâmbătă seară în zona de inspecţie israeliană, dar că duminică dimineaţă nu trecuse încă graniţa în enclava palestiniană, în timp ce în această dimineaţă un alt grup de 20 de camioane a început aceeaşi procedură.
Conform acestora, primul convoi nu includea şi combustibil, o resursă pe care Israelul nu o permite şi care este extrem de necesară pentru ca spitalele, brutăriile, staţiile de purificare a apei să continue să funcţioneze, iar ajutoarele umanitare să fie distribuite populaţiei din Gaza.
Fluxul infim de ajutor umanitar care pătrunde în Gaza a stârnit un val de condamnări din partea ONG-urilor şi chiar a ONU, care a avertizat că asistenţa care intră în enclavă nu reprezintă decât „o picătură în oceanul de nevoi” ale populaţiei.
Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Israel LIVETEXT pe HOTNEWS.RO