Sari direct la conținut

O nouă victimă a virusului West Nile: Un ieșean a murit la spital

HotNews.ro
O nouă victimă a virusului West Nile: Un ieșean a murit la spital

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, diagnosticat cu virusul West Nile, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Bărbatul suferea şi de alte boli. Bărbatul în vârstă de 67 de ani era din județul Iași, fusese diagnosticat cu West Nile dar „avea și alte boli asociate care i-au afectat starea generală”, a declarat pentru Mediafax managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ.

Potrivit acesteia, în judeţul Iaşi sunt în total șapte persoane diagnosticate cu virusul West Nile, dintre care una se află în stare gravă, dar și aceasta suferă și de alte boli.

În spital sunt internate trei persoane, celelalte tratându-se acasă.

Pe 9 august, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile informa că în sezonul 2018, în perioada 2 mai -8 august s-au înregistrat 23 cazuri de infecţie cu virusul West Nile.

Primul deces cauzat de virusul West Nile s-a înregistrat la Galați, la un bărbat de 79 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro