VIDEO Iohannis, la PNL: Avem un guvern irațional, aproape ireal /Eu mă lupt cu abuzurile PSD. Sunteți alături de mine în această luptă?
Klaus Iohannis a participat, pentru prima oară de când este președinte, la o reuniune de vârf a PNL. Șeful statului le-a adresat liberalilor reuniți la Palatul Parlamentului un îndemn la unitate, precizând că PNL trebuie să contribuie la revenirea la normalitate după guvernarea irațională și incompetentă a PSD. Iohannis a reluat atacurile dure la adresa lui Dragnea și a Guvernului Dăncilă, spunând că ținta acestora este doar controlarea justiției. Președintele le-a mai spus liberalilor să-l susțină în lupta împotriva abuzurilor PSD, adăugând că PNL are alături și alte partide de opoziție, dar și societatea civilă.
Gestul președintelui vine pe fondul unor tensiuni interne și după ce a încercat aplanarea acestora invitându-i la discuții pe liderii partidului, în cursul săptămânii trecute.
Miza Consiliului Național este legată de pregătirea pentru alegerile europarlamentare și stabilirea criteriilor de desemnare a candidaților de pe lista partidului. Europarlamentarele vor avea loc în mai 2019, an în care au loc și alegerile prezidențiale din România.
HotNews a transmis live principalele declarații ale șefului statului.
- Vă mulțumesc pentru primirea deosebit de frumoasă și călduroasă. Sunteți așa cum îmi amintesc eu!
- Încep cu o radigrafie a situației generale din România. Pot să spun de la început că situația este proastă. Nu îmi face plăcere pentru că sunt președintele României și aș vrea să spun ””României îi este bine. Dar, poate cu ajutorul vostru, ajungem și acolo
- Am avut alegeri în 2016, a câștigat PSD. Au promis românilor că va curge lapte și miere, că vor face economia să meargă, că vor crește salariile și pensiile, că toți vor avea locuri de muncă și, în general, va fi atât de bine cum nu s-a văzut vreodată. Ghinion, nu s-a întâmplat așa. Au început să lucreze la cu totul altceva.
- Au început să demonteze justiția, asta a fost prioritatea reală a PSD-ului, Au încercat să inhibe lupta anticorupție. Dar ea va continua.
- Toate sondajele arată că 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită.
- Este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în puternică creștere. Explicația este cât se poate de simplă.
- Un politician pe nume Dragnea cu acoliți au pus mâna pe putere în PSD, Guvern și Parlament și încearcă să folosească această putere în interese personal, pentru a scăpa de justiție. Nu îi preocupă nici țara, nici economia nici românii. Îi preocupă să scape de dosare. Așa ceva, dragii mei, nu am avut încă în România, nu este posibil într-o țară europeană, democratică. Au început acțiuni de neimaginat.
- Persoane care îndrăznesc să își expună opinia anti-PSD sunt luate în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a întâmplat din anii întunecați ai comunismului. Acolo am ajuns? Să dăm cu piciorul la ce au construit generații de români? Eu vă spun că NU. Există soluții. Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții. Vă spun, PNL este un partid puternic, are soluții și nu sunteți singuri.
- Aveți lângă voi milioane de români, alte partide de opoziție, societatea civilă. Toamna aceasta și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate. Nu putem sta cu mâinile în sân să vedem cum tot ce este bun este destructurat
- Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist ar fi de râs, dar este trist. Vă povestesc doar ultima fază, pentru că sunt nenumărate, este un șir nesfârșit – deci, doamna prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu! Și am contestat la Curtea Constituțională acest demers.
- După ce am înaintat la Curtea Constituțională acest demers, doamna prim-ministru m-a sunat, să îmi spună că pleacă în concediu și că toate sunt bune. Asta, după ce, în paranteză, publicase acel draft de rectificare bugetară, care este o catastrofă. I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și că acea decizie este temei de conflict constituțional. Și știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase! Mai ireal decât așa, mă scuzați, nu cred că se poate!
- Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a restaura normalitatea și raționalitatea
- E nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid. Și puteți!
- Oamenii sunt afară și vă așteaptă. Explicați cum veți transforma această situație irațională, ireală într-o situație normală. Avem nevoie în România de un guvern al raționalității naționale
- Explicați că aveți soluții pentru a înlocui o guvernare incompetentă și toxică
- Eu mă lupt de la început pentru o Românie puternică, eruopeană, prosperă. Mă lupt pentru a îngrădi efectele nefaste acestei guvernări pesediste, lupt împotriva abuzurilor PSD ului, vă invit să faceți la fel
- A mai rămas un singur lucru de lămurit. Eu mă lupt și vă întreb: sunteți alături de mine în această luptă? Sunteți alături de mine în această luptă? (liberalii din sală strigă Da și aplaudă)