Sari direct la conținut

Virusul West Nile, confirmat la un pacient de 75 de ani din Bacău

HotNews.ro
Spital din Romania, Foto: AGERPRES
Spital din Romania, Foto: AGERPRES

Virusul West Nile a fost confirmat la un bărbat în vârstă de 75 de ani din municipiul Bacău, el fiind tratat în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi externat la începutul acestei săptămâni, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mirela Romaneţ, citată de Agerpres.

„Este vorba despre o confirmare abia la primul test. Sunt aşteptate rezultatele la cel de-al doilea test. Este vorba despre un pacient în vârstă de 75 de ani, care a contactat virusul în urma unor înţepături de ţânţari. A primit îngrijiri medicale în secţia de Boli Infecţioase, iar evoluţia a fost favorabilă şi pacientul a fost externat”, a declarat Mirela Romaneţ.

După confirmarea virusului West Nile, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a transmis adrese către toate cabinetele de medicină de familie, unităţile de primiri urgenţe, secţiile de Neurologie şi secţiile de Boli Infecţioase, prin care a solicitat monitorizarea persoanelor care prezintă simptome ale unor eventuale contaminări.

Reprezentanții instituţiei au notificat și Primăria municipiului Bacău, Centrul de Transfuzii, medicul de familie al pacientului la care s-a confirmat prezenţa virusului şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău.

Potrivit datelor transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până la această dată, în ţara noastră au fost înregistrate 12 cazuri de infecţie cu West Nile, în şapte judeţe şi în Bucureşti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro