Sari direct la conținut

CNAS dă asigurări că tratamentul cu interferon free continuă: "Toți pacienții cu hepatită C au asigurate fondurile și medicamentele până la finalizarea tratamentului"

HotNews.ro
Testare pentru hepatita C, Foto: Hotnews
Testare pentru hepatita C, Foto: Hotnews

Toți pacienții cu hepatita cronică virală C, care sunt în acest moment prinși într-o schemă de tratament interferon free, au asigurate fondurile şi medicamentele până la finalizarea tratamentului (12 sau 24 săptămâni, după caz) şi nu depind de negocierea unor noi contracte, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate, într-un comunicat.

CNAS subliniază că face aceste precizări în contextul în care „în spaţiul public continuă să apară afirmaţii conform cărora tratamentele bolnavilor de hepatită cronică C se întrerup până la finalizarea negocierilor unor noi contracte de tip cost-volum-rezultat, CNAS dorește să revină asupra precizărilor făcute public, în repetate rânduri, referitoare la acest subiect”.

Casa de Asigurări de Sănătate se află în acest moment „în negocierea contractelor cost-volum-rezultat pentru următoarea etapă de tratament, care va avea ca ţintă un număr de pacienti eligibili extins la 13.000. Totodată, o noutate a viitoarelor contracte este faptul că vor intra în tratament şi pacienţi aflaţi în stadiul F1 de fibroză hepatică, alături de cei aflaţi în stadiile mai avansate, care nu au intrat până acum în terapie. Totodată, se urmăreşte să existe mai multe scheme de tratament disponibile pentru majoritatea categoriilor de pacienţi, urmând ca medicul curant să aleagă schema şi durata optimă a terapiei, în funcţie de starea clinică a pacientului”.

CNAS susține că „prin recentele modificări ale actelor normative referitoare la contractele de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, termenele de negociere au fost mult reduse. Astfel, astăzi 31.07.2018, conform etapei din procedura de negociere demarată la începutul lunii, CNAS urmează să primească ofertele finale pentru viitoarele contracte din partea companiilor farmaceutice, iar după analizarea acestor oferte contractele vor fi semnate în scurt timp și vor intra în derulare la data de 1 a lunii următoare semnării.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro