Sari direct la conținut

Cazul numărului de mașină cu anti-PSD – Ambasada Suediei: Plăcuțele personalizate sunt valabile în toată Uniunea Europeană

HotNews.ro
Cazul numărului de mașină cu anti-PSD – Ambasada Suediei: Plăcuțele personalizate sunt valabile în toată Uniunea Europeană

Ambasada Suediei spune că numerele personalizate emise de această țară sunt valabile în toată Uniunea Europeană, precizările venind după ce un ziar local a publicat o adresă a Poliției Române în care se vorbea despre posibilitatea ca șoferul cu numărul ”M…PSD” să fi comis o infracțiune.

”Ambasada Suediei în România dorește să precizeze că numerele de mașină personalizate emise de Agenția de Transport Suedeză sunt valabile pentru călătorii în Uniunea Europeană. Numerele de mașină personalizate trebuie întotdeauna însoțite de documentele oficiale atât pentru numărul inițial, cât și pentru cel personalizat”, se spune pe pagina de Facebook a reprezentanței diplomatice.

Ziarul de Craiovaa publicat, în weekend, o adresă din 28 iulie a Inspectoratului General în care se scrie că, în cazul acestei mașini, ”se impune analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 4 din Codul Penal în situația depistării în trafic. Potrivit articolului menționat conducerea ”unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

În aceeași adresă, semnată de adjunctul șefului Poliției Române, Wili Apreutesei și de încă un chestor de poliție, Florentin Brăcea, este invocat și un email de la Interpolul din Stockholm în care se spune ”că numerele de înmatriculare mai sus menționate sunt valabile doar pe teritoriul național al acestui stat și nu sunt valabile pe teritoriul altor țări”.

Potrivit ziaruluiAdevărul, reprezentanții Poliţiei Craiova au negat că șoferului respectiv i se va deschide dosar penal, deși actele i-au fost verificate de polițiști.”Proprietarul maşinii la care faceţi referire nu a fost nici amendat şi nici nu s-a întocmit pe numele său un dosar de urmărire penală”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro