Proiectul inedit al câștigătoarei premiului Nobel Malala Yousafzai pentru fetele din Brazilia
40 de studenți care învață cum să scrie cod într-o clasă de la etajul 3 a Universității Pontificale Catolice din centrul orașului Rio de Janeiro au primit o sarcină neobișnuită vineri: Câștigătoare premiului Nobel Malala Yousafzai s-a oprit pe la ei să îi întrebe dacă doresc să o ajute să se asigure că fetele din toată lumea au acces la educație de calitate. Malala i-a provocat pe studenți să creeze instrumentele necesare pentru a ajuta Fondul Malala să ajungă la fetele tinere din întreaga Brazilie, potrivit cnn.com.
Studenții au acceptat imediat propunerea și s-au alăturat altor 460 de colegi de la alte 9 academii de dezvoltare pe care le conduce Apple peste tot pe teritoriul Braziliei, academii care doresc să le dezvolte abilitățile studenților prin a-i pune pe aceștia să rezolve probleme actuale din lumea reală.
Apple a anunțat parteneriatul său cu Fondul Malala la începutul anului, după ce președintele Apple, Tim Cook s-a întâlnit cu Yousafzai la Universitatea Oxford și cei doi s-au înțeles din prima, după cum spune vice-președintele Apple pe chestiunile ce țin de inițiativa socială, Lisa Jackson.